Antena 3 CNN Life Fun Doctorul care a revoluţionat medicina. Face sex cu pacienţii pentru a-i vindeca de boală

Doctorul care a revoluţionat medicina. Face sex cu pacienţii pentru a-i vindeca de boală

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 08:34 13 Oct 2011 Modificat la 08:34 13 Oct 2011
Doctorul care a revoluţionat medicina. Face sex cu pacienţii pentru a-i vindeca de boală
Foto: sexonline.com
Atunci când pacienţii îşi fac o programare la terapistul Padma Deva, medicul nu îi întâmpină într-un cabinet, sau într-un birou frumos amenajat. Întâlnirile pacienţilor cu "tămăduitorul" lor au loc în intimitatea unei camere de hotel.

"Consultaţia" durează aproximativ două ore, timp în care cei doi se cunosc, se dezbracă de inhibiţii şi haine, îşi fac masaj unul altuia, şi câteodată întâlnirea se încheie cu o partidă de sex pe cinste.

La sfârşitul celor două ore, pacientul o plăteşte pe Padma pentru serviciile prestate, iar apoi, cei doi îşi văd mai departe de drumurile lor - până la următoarea întâlnire.

Poate aţi fi tentaţi să credeţi că Padma este o prostituată de lux, care poartă denumirea de medic terapeut, însă vă înşelaţi amarnic. Padma nu este o curtezană, ci un psihoterapeut, care îi ajută pe domni să îşi învingă problemele pe care le au pe plan sexual, scrie Daily Mail.

Cât primeşte Padma pentru această consultaţie specială? De la un singur pacient ia 4.000 de dolari pentru cele două ore de medicină aplicată!







×
x close