Antena 3 CNN Life Fun Cum s-a ocupat poliţistul Marian Godină de un "băieţaş" în trafic

Cum s-a ocupat poliţistul Marian Godină de un "băieţaş" în trafic

6 minute de citit Publicat la 14:50 10 Noi 2015 Modificat la 14:50 10 Noi 2015
godina.jpg
Foto: Facebook
Marian Godină, poliţistul braşovean care a ajuns vedetă pe internet datorită modului simpatic în care povesteşte pe Facebook intervenţiile sale, a făcut recent un control în trafic. Citiţi şi amuzaţi-vă:

"Eram de serviciu cu cel mai bun polițist rutier pe care l-am cunoscut și unul dintre colegii cu care mă ințeleg cel mai bine. Noi îi spunem „Leul”. Leul stătea in dreapta și eu conduceam pe banda unu, când bemveul ics cinci de pe banda doi a trecut glonț pe lângă noi. Am apucat să văd că șoferul vorbea la telefon. Cine zice că nu a vorbit niciodată la telefon când conducea, minte. Dar să treci cu telefonul la ureche pe lângă mașina de poliție, e chiar sfidător.

Apropo, eu nu am vorbit niciodată la telefon când conduceam. Am accelerat si am ajuns paralel cu bemveul și am văzut că șoferul nu purta nici centura. I-am făcut semn să oprească și m-am dus la el. La volan era un tânăr gătit, cu niște blugi inscripționați cu mărci de renume mondial, cămașă la fel, blindată de zorzoane aurii iar din pantofii ascuțiți, de lac, se vedeau șosetuțele de un alb imaculat. După față, bănuiam că nu e vreun inginer și, contrar vestimentației, nici vreun fan de-al lui Michael Jackson. Era îmbrăcat așa pentru că era „cool” și in mintea lui îi ședea bine de tot. Pentru că întotdeauna lângă un asemenea „iel” există și o „ia”, pe scaunul din dreapta ședea, tot o fală și-o mândrie, o fetișcană la fel de cool. Se vedea că iel e bossul și că fata era dintre cele care, până să-și intâlnească prințul, iși rupsese tocurile in troleu...la burduf. Deși, pentru un om normal, nu e nicio rușine să se deplaseze cu troleul, aceste pisimâțuri găsesc rușinos să fie observate in mijloace de transport in comun, așa că intotdeauna se vor așeza unde nu sunt geamuri prin care să poată fi văzute de prietenele lor care deja se dau cu vreun ciu șapte, adică la burduf.

- Da dă ce m-ai oprit?

Nu m-a deranjat niciodată să mi se vorbească per tu, dar tonul pe care m-a intrebat m-a făcut să-mi vină in minte vreun răspuns de-al lui Petrică. M-am abținut și i-am răspuns amabil.

- Pentru că nu purtați centura și pentru că vorbeați la telefon.

- Hai să mori tu că nu purtam centura??? Acum am dat-o jos ca să iau actele iar la telefon nici nu am baterie. Am martor, ia spune iuby ! ( am scris cu Y pentru că el sigur așa ar fi făcut )

- Da. Așa este ! s-a auzit iuby din dreapta.

Vocea ei de bariton m-a făcut să nu mai am convingerea că cnp-ul ei/lui începe cu cifra doi, așa că i-am cerut buletinul. Era fată, intr-adevăr. Locuia intr-o zonă famată iar multele cifre ce formau numărul apartamentului mi-au întărit convingerea că fata mergea și fără bilet cand stătea la burduf. Cu aceeași voce suavă, mi-a zis:

- Haideți domne, ne-ați găsit tocmai pe noi, ne-ați văzut cu bani, cu mașina asta? Credeți că suntem d-ăia de trag pe nas?

Am vrut să ii zic: „Domnișoară, la ce bani ai tu, singurele lucruri ce le poți trage pe nas, sunt mucii”. Dar m-am abținut din nou și i-am inapoiat buletinul, fără să-i zic nimic.
Verificând actele șoferului, am observat, după cum mă așteptam, că mașina e pe numele lu’ ta’su. In plus, itp-ul era expirat. Pentru cine nu știe, itp-ul este inspecția tehnică periodică a mașinii, care se face cu aceeași frecvență cu care comunic eu cu acea fată de pe facebook. O dată la doi ani.

Pentru că tânărul fecior devenea tot mai recalcitrant și mai rău de gură, l-am rugat să coboare din mașină și să-mi arate portbagajul. Nu bănuiam că ar avea ceva, dar vream să il indepărtez puțin de pisi, să ii mai tai din elan. Au coborât intâi pantofii și după două minute a apărut și el cu blugii cu tur până la genunchi și mulați pe gambe, adică pe tibii, că n-avea mai mult de cincizeci de kile.
I-am arătat că are itp-ul expirat, l-am luat și de lângă iuby, așa că momițele s-au atrofiat iar nivelul de testosteron a scăzut brusc spre zero.

- Haide șefule că mă duc mâine să îl fac, hai te rog io frumos.

I-am zis să aștepte iar eu am urcat in mașină și m-am apucat de scris, povestindu-i Leului peste ce cocoș am dat. După ce am terminat de scris, am coborât să-i inmânez trofeul pentru care luptase cu atâta indârjire. Am văzut că a coborât și Leul. Era semn bun, bănuiam cam ce urmează. Întotdeauna când un șofer nu reușește să te înduplece, iși caută înțelegerea la coleg. Așa a fost și acum. Cănd i-am zis cât e amenda, bad boy s-a dus direct la Leu.

- Hai, șefule, că pe tine te văd băiat fain, hai spune-i să mă lase !

- Dar ce s-a întâmplat? l-a intrebat Leul pe un ton plin de curiozitate, deși eu ii povestisem deja.

- Ce să se-ntâmple? Eram și eu cu gajika asta și am vrut să par ciumeg in fața ei, dar hai te rog, să facem să fie bine. Oricum...ați văzut că am fost cuminte, nu am fost violent.

- Păi cu fizicul ăsta dezordonat, nu știu, zău, dacă ne afecta cu ceva că erai tu violent. Dar ai mare noroc fecioraș, chiar ai dat peste niște băieți faini și o să facem să fie bine.

Leul l-a luat deoparte și a început să ii vorbească in șoaptă, deși oricum nu ne-ar fi auzit nimeni.

- Fii atent aici, hai incoa ! Uite cum facem, acum că nu se uită gagică-ta, iei repede p-v-ul, îl faci mototol frumos și îl bagi repede in buzunarul de la spate. Hai acum că nu se uită pisi, hai ia-l repede. Așa...mâine dimineață , când dă soarele, te duci fuguța și il achiți, fără sa știe nimeni, doar noi trei vom ști, va fi micul nostru secret. Buuun. Acum...te duci in mașină la pisi și îi spui că ne-ai arătat tu nouă cine ești, că ne-ai dat terapie, ca te-ai p... pe noi...vezi tu ce-i zici, că doar ești un bărbat puternic.

Eu mă abțineam să râd și mă uitam la șmecheraș, cât era de incântat de ce îi spusese Leul. Așa de încântat, încât a început să ne ceară numerele de telefon, cu o insistență care mă făcea să banuiesc că e dosniac.

- Haideți, vă rog, că sunt mutat de curând aici și vreau să imi fac prieteni.

- Eee, lasă că orașul e mare și găsești tu...noi avem deja prietenii noștri și le suntem fideli.
Băiatul tot insista cu prietenia, așa că am urcat in mașină să imi aranjez actele și l-am lăsat pe Leu să il lămurească pe mândrul fecior că nu avem nevie de prieteni noi. Brusc, șoferul a plecat și Leul a urcat in mașină.

- Ăsta nu era pe treaba lui, cică să mergem cu el si gagică-sa la sucuri, să ne împrietenim, să mergem la papagal-fara-fulgigrătare...nu mai scăpam de el.

- Și cum ai scăpat, de a tăiat-o așa brusc?
- I-am zis că am un defect mare.
- Ce defect?
- Imi cam place să mă dau la nevestele prietenilor pe care mi-i fac in trafic.

A doua zi după postare...m-a sunat Leul, cică are probleme acasă...cu nevastă-sa.

La o săptămână de la postare...Se pare că IA a citit povestea si a realizat că IEL nu e chiar atât de puternic pe cât credea IA. IA s-a supy și a pus botik. IEI s-a certat grav și s-a despărțit. Acum IA e in căutarea unui nou prinț. Până atunci...LA BURDUF !
Vă pwp cu dublu v !

×
x close