Sincer, sunt mari şanse să nu ne pese. Cum am putea fi supăraţi,când în spatele acestei catastrofe se află o fiinţă atât de adorabilă.
De fapt, până şi maşinuţa, care este împinsă de pe masă, pare fericită. Fericită pentru că a adus o bucurie autentică fetiţei.
Clipul a ajuns imediat în preferinţele internauţilor, fapt ce a surprins-o şi pe mama copilului. "Nu mă aşteptam la o astfel de reacţie în mai puţin de 12 ore. Voi transmite toate felicitările fiicei mele, dar sunt sigură ca asta face parte din planul ei" :), a precizat mămica fericită.