Oamenii de ştiinţă de la de la Universitatea Princeton şi Massachusetts Institute of Technology (MIT) au analizat maniera în care felinele obişnuiesc să bea apă sau lapte. Aceştia au aflat astfel că felinele utilizează cu maximă eficienţă echilibrul dintre două forţe fizice - gravitaţia şi inerţia.
Pentru a bea, pisicile îşi întind limba către vasul cu apă şi curbează vârful limbii pentru a-i da forma unui polonic. Acest detaliu a fost observat pentru prima oară în 1940, cu ajutorul unei camere video.
Pisicile, spre deosebire de câini, nu îşi introduc toată limba în apă sau în lapte atunci când beau, ci recurg la acest mecanism mult mai subtil şi mai elegant.
Vârful limbii pisicii abia atinge suprafaţa lichidului, animalul retrăgându-şi limba cu mare viteză. În acest fel se formează o coloană de lichid între limba în mişcare a animalului şi suprafaţa lichidului, pe care pisica o captează imediat, închizându-şi botul, lăsându-şi imaculate atât mustăţile, cât şi buzele.
Mai mult decât atât, pisicile ştiu instinctiv cu ce viteză trebuie să "lingă" suprafaţa lichidului - de patru ori pe secundă, în medie - pentru a menţine un echilibru perfect între cele două forţe şi momentul în care trebuie să închidă botul.
Astfel, dacă aşteaptă o fracţiune de secundă mai mult, forţa de gravitaţie învinge forţa de inerţie, iar lichidul cade în bol.
Pisicile domestice ating suprafaţa lichidului de patru ori pe secundă, iar felinele de talie mare au învăţat să încetinească această mişcare şi sunt capabile să lingă în mod natural mult mai încet, fără nicio problemă.
