Rezultatele obţinute în actuala sesiune a examenului de Bacalaureat de absolvenţii de liceu sunt, în cele mai multe judeţe din ţară, mai bune decât cele din anul trecut, potrivit Agerpres.
Judeţe precum Iaşi sau Cluj s-au menţinut pe primele locuri în ceea ce priveşte procentul de promovabilitate, în timp ce Sibiul a avansat, anul acesta, pe prima poziţie la nivel naţional. La fel şi instituţiile de învăţământ de elită, care au înregistrat procente de promovare de 100%, dar şi una sau mai multe medii de 10.
Cuprinși de frenezia succesului pe care tocmai l-au înregistrat, unii absolvenți au vrut să se asigure că nu doar rudele și apropiații se vor bucura alături de ei.
Așa că au ales o cale simplă de se remarca în tot orașul.
sursa foto: Facebook