"Luna de miere nu dureaza o vesnicie, iar viata sexuala a unui cuplu, pe parcursul anilor, prezinta modificari. Dorinta sexuala alterneaza ca intensitate de-a lungul timpului. Poate fi mai puternica intr-o perioada sau foarte scazuta in alta perioada, dar toate aceste schimbari in materie de viata sexuala in casnicie nu sunt neaparat de rau", atrage atentia psihologul Rachel Needle, terapeut sexual si fondator al Whole Health Psychological Center din Florida (SUA).
"Un numar ridicat de factori influenteaza dorinta sexuala, raspunsul sexual al fiecaruia fiind modificat de eventuale probleme de sanatate, de stare fizica generala, de stres si griji si mai cu seama de nivelulde comunicare in cuplu. In acest context, este absolut firesc, de asteptat ca viata sexuala sa se schimbe si ea de-a lungul relatiei de cuplu, in casnicie", mai spune Needle.
Sexul dupa doi ani de relatie
In primul an, de regula, pofta de sex este prezenta si puternica deopotriva dimineata, la pranz si seara, insa, dupa trecerea pragului de doi ani de relatie, numarul si durata partidelor de sex scade, desi sexul in sine este, in continuare, considerat "incitant" de catre ambii parteneri. Aceasta scaderea a frecventei actelor sexuale, dar si a dorintei sexuale nebunesti este absolut fireasca, orice partener de cuplu trebuind sa fie constient ca niciodata, de lungul unei relatii/casnicii, perioada de inceput - indragosteala nebuneasca si "foamea fizica" de celalalt - nu va mai reveni. Totusi, atat timp cat partenerii sunt in continuare multumiti de viata lor sexuala, aceasta schimbare nu este una negativa, ci pur si simplu una fireasca.
Sexul dupa cinci ani de relatie
De regula, pana la acest prag, relatia de cuplu s-a transformat in casnicie si, in multe cazuri, deja au aparut copiii. Aparitia copiilor da peste cap total viata sexuala. Si nici nu s-ar putea altfel. Chiar si beneficiind de tot ajutorul celor din jur in materie de crescut copii, simpla prezenta a acestora, schimbare perceptiei asupra sinelui (atat pentru mama, cat si pentru tata) va modifica, intr-un fel sau intr-altul, dorinta sexuala a fiecaruia dintre soti si, implicit, viata sexuala in casnicie.
Intimitatea in cuplu este total redefinita in urma nasterii unui copil, explica Rebecca Wong, consilier relational din New York. Grija pentru copii, pentru organizarea timpului, pentru serviciu, pentru treburile casei, noptile nedormite - toate acestea scad apetitul sexual al partenerilor, mai cu seama pe cel al femeii devenite mama. Astfel ca in perioada de 5 ani de relatie, odata cu venirea pe lume a unui copil, in cuplu apare deseori nemultumirea sexuala. Aceasta nu echivaleaza in mod obligatoriu cu instrainarea, adulterul sau divortul, multe cupluri fiind capabile sa depaseasca aceasta perioada atat timp cat nu inceteaza o clipa sa comunice!
Citeste continuarea pe Lyla.ro