Competitivitatea la copii între nevoie de afirmare şi rivalitate

Propun astăzi o temă care ne preocupă pe mulţi dintre noi atât din perspectivă socială, cât şi din punct de vedere al impactului pe care îl are asupra copiilor şi familiilor. Competitivitatea este considerată liantul către progres, o unealtă pe care trebuie să învăţăm s-o mânuim cu grijă şi s-o folosim atunci când vrem să ne afirmăm.

Dorinţa de a crea un model competitiv eficient s-a răspândit şi a fost implementată în mediul educaţional după acelaşi mod de funcţionare prezent în mediile corporatiste ierarhizate. Astfel, pentru a fi apreciat şi recunoscut de către profesori, copilul şcolar experimentează, frecvent, situaţii de competiţie cu colegii săi în care miza este să devină “cel mai bun din clasă”, mereu cu cele mai potrivite răspunsuri şi mereu cu cele mai mari note. Cei care nu reuşesc să atingă standardele acestui calificativ speră să îl depăşească măcar pe colegul de bancă.

Sigur, a-l încuraja pe copil să exceleze într-un domeniu care îl pasionează este un ajutor potrivit pe care îl poate primi din partea unui adult, fie că acesta este părinte sau profesor. Există însă un aspect al educaţiei bazate pe competitivitate care se observă uneori la copii şi care este determinat de apariţia rivalităţii. Nevoia unui copil de a primi aprecieri şi recunoaştere din partea adultului investit cu autoritate, aşa cum este, de pildă, învăţătorul, este justă.

Atunci când pentru a beneficia de satisfacerea acestei nevoi copilul simte că în calea lui se află un obstacol reprezantat de un alt coleg, tendinţa lui va fi de înlăturare a colegului-rival. Cursa de a obţine eticheta de “cel mai deştept copil din clasă” se transformă, astfel, într-o cursă de anihilare a potenţialilor candidaţi la acelaşi trofeu. Consecinţele acestei acţiuni se traduc în respingerea lucrului împreună cu ceilalţi copii, centrarea copilului doar pe sine şi pe obiectivul pe care îl are de îndeplinit.

Dacă nu reuşeşte în această competiţie, copilul poate deveni agresiv sau temător, anxios. Vârsta şcolarizării este vârsta la care copilul are nevoie să-i fie recunoscute autonomia şi capacitatea intelectuală.

De asemenea, are nevoie de sprijinul unui adult (pedagogul) sau al unui grup (colegii) în demersul său de integrare în mediul social şi de acumulare de achiziţii. Încurajarea copilului pentru lucrul în echipă, cultivarea sentimentelor de empatie şi grijă pentru ceea ce trăieşte cel de lângă el îl vor ajuta să trăiască armonios împreună cu ceilalţi şi să dezvolte plăcere pentru activităţile şcolare.

Alexa Pleşcan este psiholog şi psihoterapeut pentru copii şi adolescenţi.
Pentru consultaţii vă puteţi programa la numărul de telefon 0735 524 756 sau la [email protected]