Este uimitor cum te transformi, atunci când devii mamă. Naști o viață, dar renaști inclusiv tu, odată cu viața care a apărut pe lume, prin travaliul tău. Cât de greu și cât de frumos este, apoi, să fii și cea care îl călăuzește.
Ce mare provocare sunt primii doi ani de viață, cu primul supt, cu primul gângurit, cu primul surâs, cu prima febră, cu primul plâns, cu prima zgârietură, cu prima otită, cu prima bronșită, cu primul vaccin, cu primii pași, cu primele cuvinte, cu prima vizită la urgențe, cu primul dinte. Emoțiile unei mame sunt atât de puternice în relație cu puiul ei, încât pot să afirm că trăiește la nesfârșit un ciclu al vieții și al morții, cu tot ceea ce este bun sau mai puțin bun în evoluția copilului său.
O mamă moare și renaște cu fiecare lecție pe care o învață și o trăiește alături de puiul ei. Dar mama trăiește și se vindecă prin sentimentele pe care le nutrește față de copilul căruia i-a dat viață, pentru că iubirea pe care o simte în fiecare clipă pentru EL, înseamnă o stare modificată de conștiință, înseamnă clarviziune, claraudiție, intuiție, empatie, altruism, sacrificiu, oxitocină.
Prin oxitocină, acest hormon al iubirii pure, orice durere este anulată, uitată, transformată în stare de bucurie pură, de recunoștință, de mângâiere, de încredere susținută. Un copil își ia mama de mână și se cuibărește la pieptul ei, atunci când este abătut sau bolnav. Un bebeluș se liniștește atunci când simte mirosul mamei și când îi aude vocea, pentru că, în acel moment, creierul lui produce același hormon numit oxitocină (fetița) sau vasopresină (băiețelul), care micșorează sau anulează durerea și are acțiune vindecătoare. Cuvintele de mângâiere ale mamei sunt puternic vindecătoare pentru copil.
Continuarea pe www.elacraciun.ro
