Michiko Tomioka, nutriționist certificat și expert în longevitate, a explicat care este băutura pe care o consumă în fiecare dimineață, de ani de zile.
”Crescând în Nara, Japonia, înconjurată de câmpuri de ceai, matcha a fost întotdeauna o parte importantă a vieții mele. Aroma intensă și gustul profund, amărui și dulce-umami al acestui ceai verde îmi provoacă o puternică nostalgie”, spune nutriționistul pentru CNBC.
”Când eram în liceu, am început să iau lecții de ceremonie a ceaiului. Era punctul culminant al săptămânii mele. Maestrul nostru ne oferea întotdeauna, mie și colegilor mei, wagashi (dulciuri japoneze) de sezon și flori și ne invita să participăm și să ajutăm la ceremonia de ceai într-un templu prestigios din Kyoto.
Încă mai practic regulat Chado, ceremonia tradițională japoneză pentru prepararea ceaiului verde. Am întrerupt această practică pentru o perioadă în care m-am mutat în Statele Unite, dar reluarea acesteia aici, în New York, mi-a oferit un sentiment valoros de comunitate. Mai presus de orice, asociez matcha cu înțelepciunea bătrânilor mei. Mătușa mea de 99 de ani și mentorul meu de 98 de ani, pe care îl numesc Papa-san, și-au preparat propria matcha de-a lungul vieții lor. Am moștenit chiar câteva dintre bolurile și ustensilele lor pentru matcha.
Matcha este băutura mea numărul unu pentru creșterea longevității, și o beau zilnic”, spune ea.
Beneficiile pentru sănătate
”Matcha conține nutrienți esențiali precum vitaminele A, C și K, fibre, proteine și aminoacidul l-teanină, care s-a demonstrat că ajută la îmbunătățirea somnului, reducerea stresului și stimularea funcției cognitive.
De asemenea, conține polifenoli precum galatul de epigalocatechina (EGCG). Polifenolii sunt compuși naturali din plante, care sunt bogați în antioxidanți și pot ajuta la combaterea bolilor și inflamațiilor. Studiile au arătat, de asemenea, că matcha poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și poate îmbunătăți sănătatea intestinală.
Cum se consumă
Există multe moduri de a consuma matcha, inclusiv dulciuri precum prăjituri, fursecuri, budincă de chia și mochi”, mai spune Michiko Tomioka, expert în longevitate.