”Eram însurat, îmi cunoșteam soţia de 15 ani. Am părăsit-o cu două luni înainte de aniversarea a 10 ani de la nuntă pentru Eva. Eram nefericit și nu reveneam cu plăcere acasă. După ceva timp m-am mutat și…”

Această poveste te va face să vezi și să apreciezi altfel familia și soția pe care o ai alături în fiecare zi.

”Eram insurat, imi cunosteam soţia de 15 ani. Am parasit-o cu doua luni inainte de aniversarea a 10 ani de la nunta. Eram parintii a doi copii minunati, care acum sunt adolescenti, atunci aveau 7 respectiv 9 ani.

Calatoream cu serviciul, stateam la 3 hoteluri pe saptamana. Asa am ajuns sa o intalnesc pe Eva*. Cu timpul ne-am imprietenit pe Facebook si ne trimiteam mesaje zi si noapte. Era si ea maritata, cu doi copii. Aveam atat de multe lucruri in comun, ca ne-am indragostit foarte rapid. Simteam ca ne „potrivim”.

Toate acestea se intamplau in timp ce eu acasa aveam o situatie delicata. Eram nefericit si nu reveneam cu placere pentru ca sotia ma incarca cu tot felul de greutati, comunicam rar si era foarte rece.

Ce nu am realizat eu, era ca sotia mea cazuse in depresie si ca eu eram motivul. Timpul petrecut impreuna era din ce in ce mai putin si imi cautam bucuria in alte persoane. Imi placeau discutiile picante cu EVA si cautam motive pentru a lipsi mai des de acasa.

Credeam ca sotia nu ma mai iubeste. M-am convins singur de faptul ca nu ii pasa de mine sau de nevoile si dorintele mele, imi dorea doar salariul. Ea isi petrecea timpul liber avand grija de de copii, de gatit in casa, spalat, calcat, teme, proiecte, activitati sportive cu ei, ingrijirea cainelui nostru, in tot acest timp mergand si la serviciu.

De fiecare data cand vorbeam mi se parea ca ma cicaleste si ca se plange de ceva. Ea de fapt cauta atentia mea: un weekend doar noi doi, un film la cinema, o cina in oras – tot ceea ce faceam eu cu Eva* in timp ce imi abandonasem familia. Ma certam mai mereu cu sotia pentru ca nu comunicam mai des, cand de fapt tot ceea ce trebuia sa facem noi era sa – ASCULTAM – unul pe altul!

Dupa ceva timp m-am mutat in alt oras cu Eva*. Sotia a preluat custodia copiilor. Ii vedeam in fiecare weekend conform regulilor de adoptie.

UN NOU INCEPUT

Viata era minunata! Eu si cu Eva* aveam o viata minunata din punct de vedere sexual. O conexiune pe care credeam ca am pierdut-o cu sotia mea. Aveam si un cerc mai mare de prieteni, familia mea o iubea, la fel si copii mei. Dar fosta sotie se simtea tradata si nu voia sa o vada pe Eva* in fata ochilor. Asta ma enerva si mai tare! Se purta ca un copil. Nu ii pasa de mine sau de sentimentele mele. Astfel ca nici mie, si am inceput sa postez fotografii pe Facebook impreuna cu Eva*. O aveam pe ea, iar viata era minunata!

Am fost impreuna timp de 6 sau 7 ani dar nu ne-am casatorit – consideram ca mariajul nu era ceva care sa ne reprezinte.

Credeam ca dupa 15 ani de relatie cu sotia mea, timpul nostru impreuna a expirat, iar dupa multe tentative de reparare am considerat ca nu mai puteam face nimic pentru a ne salva relatia sau casnicia. Eva era viitorul meu, pe ea ar fi trebuit sa o cunosc de la inceput.

Eventual, indiferent cat de bine ne-am simtit la inceput, indiferent de cat de bine ne loveam la pat, „luna de miere” ajunsese la sfarsit. Dupa un timp, relatia mea cu Eva* s-a racit, certurile devenind o obisnuinta. Intr-o noapte la ora 2, mi-am dat seama.

Am realizat faptul ca imi era dor de femeia care a dat nastere caminului meu, facandu-mi doi copii minunati si daruindu-mi totul. Am realizat ca daca mi-as fi tratat sotia precum am tratat-o pe Eva*, as fi putut avea un mariaj de 10 ori mai fericit decat cel cu Eva*. Daca as fi renuntat la negativismul asupra ei, al relatiei noastre in fata prietenilor si al familiei noastre, ea nu s-ar fi retras si ar fi luptat in continuare pentru mariajul nostru.

Ea devenise cineva de care eu m-am convins ca nu o mai cunosc, ca nu ma intelege pentru ca eu nu ii ofeream timpul si atentia pe care ea le dorea si le merita.

Am crezut ca pot sa o am oricand, iar cand am cazut jos, mi-am dat seama ca nu am avut-o niciodata pe sotia mea. Nu am lasat-o niciodata sa intre in sufletul meu. Am abandonat ani de mariaj cu o simpla decizie, fara sa ma gandesc prea mult si mi-am convins familia, inclusiv prietenii, ca ea nu este buna pentru mine.

REGRETUL ISI FACE APARITIA

Dar am gresit. Mi-am dat seama ca am lipsit de la anii cei mai frumosi din viata copiilor mei. Imi lipsea faptul ca sunt stalpul familiei si imi lipsea timpul petrecut cu ei. Am abandonat lupta si am lasat-o pe sotie sa se ocupe singura de cresterea lor. Desigur, plateam pensie alimentara, dar lipseam la momentele importante din viata lor. Sotia se descurca greu, singura cu cheltuielile casei. Eu luam masa la restaurante selecte, in timp ce sotia mea se chinuia sa le ofere copiilor siguranta de a doua zi.

Si stiti ce? Sotia nu s-a plans o secunda de greutatile intampinate. Nu a cerut niciodata mai multi bani si niciodata nu m-a impiedicat sa-mi vad copii. Sa nu mai spunem ca mereu ii dadeam planurile peste cap, amanand vizitele din weekend. In plus, sotia ii permitea mamei mele sa-si vada nepotii oricand. M-a lasat sa-mi continui viata cu Eva*, chiar daca o durea nespus.

Ca in orice relatie, am inceput bine – minunat chiar – dar cand au inceput problemele, am dat bir cu fugitii. Am abandonat si am divortat de o femeie – pe care o vad doar acum – ce ar fi facut orice pentru mine.

Fosta sotie a stat singura timp de 8 ani. Avea intalniri, dar nu mergea mai departe. Faptul ca a fost singura atata timp, m-a facut sa cred ca nimeni nu o dorea si ca ii lipsesc anumite calitati, pe care niciun alt barbat nu le-a gasit la ea. De fapt, ea a stat singura pentru a se concentra pe copii.

PREA TARZIU

Apoi a venit ziua cand a cunoscut alt barbat. Nu am crezut niciodata ca voi fi deranjat in vreun fel de faptul ca ea are un iubit. Am luat-o ca pe o veste buna! Dar greseam. Ma simteam ranit. Eram gelos.. era o pastila greu de inghitit. In final, intelesesem cum s-a simtit ea in toti acesti ani. Ma simteam putrezit pe interior.

Vedeam zilnic pe Facebook, fotografii si comentarii, cum acesta o rasfata pe ea si pe copii. Weekendurile le petreceau la picnicuri sau la plaja ori mergeau cu bicicletele prin parc. Dupa un timp, intr-o excursie, barbatul a cerut-o de nevasta si ea a acceptat!

Fiica mea a fost domnisoara de onoare, iar fiul meu cavaler de onoare. Parintii acestuia i-au urat bun venit in familie sotiei mele si celor doi copii. Se bucurau nespus de noii membri si ii pretuiau ca pe ochii din cap.

Stralucea de fericire, iar eu eram mahnit ca nu e datorita mie. Ma simteam rupt inauntru inimii mele. Trebuia sa fiu eu acolo!

Va rog, nu faceti ca mine! Nu considerati rutina o nefericire. Ajutati-va mariajul cand e jos si bucurati-va cand este din nou pe culmile dragostei. Nu abandonati!

Astazi locuiesc singur si imi vad copii ocazional. Au crescut mari si ma judeca pentru ca i-am parasit. Cine ii poate invinui?

Din toate calitatile Evei*, una ii lipsea: ea nu era niciodata mama copiilor mei – dragostea mea adevarata.”