Antena 3 CNN Life După moartea acestuia medicii şi-au plecat capetele consternaţi. Cine era băiatul de 11 ani care le fusese pacient

După moartea acestuia medicii şi-au plecat capetele consternaţi. Cine era băiatul de 11 ani care le fusese pacient

<1 minut de citit Publicat la 16:25 17 Mar 2017 Modificat la 16:25 17 Mar 2017
o_1bbeahers2a419n31v5cooqm2r8.jpg
sursa foto: Punct.tv

Majoritatea băieților în vârstă de 11 ani visează la cele mai sofisticate jucării. Însă acest băiețel avea cu totul alte dorințe. El visa să dăruiască speranțe la viață celor ce aveau nevoie.

În scurt timp dorința lui a devenit realitate.

Liang se remarca printre colegii săi datorită unei minți agile, astfel încât în viitor el își dorea să devină medic. Într-o zi în timp ce era la școală a simţit o durere mare de cap. Băiatul a fost dus la spital, iar după examinare i-a fost pus un diagnostic îngrozitor – tumoare pe creier.

Din acel moment Liang și-a dorit doar să doneze organele sale după ce va muri. „În lume sunt atât de mulți oameni minunați, care zilnic fac fapte bune și eu vreau să fiu unul dintre aceștia”, – a spus băiatul mamei sale înainte de a muri.

Liang era sigur că viața lui va continua apoi prin faptul că organele sale vor ajuta alți oameni să-și continue drumul.

Imaginea aceasta, în care medicii stau cu capul plecat lângă corpul băiatului, a făcut înconjurul lumii.

 

×
Etichete: poveste virala
x close