Sute de oameni vârstnici din azilurile pentru bătrâni așteaptă în fiecare zi un singur lucru: un apel, o scrisoare, un mesaj sau o știre de la cei dragi. Din nefericire, inimile lor curate sunt nevoite să sufere dezamăgiri amare. În ziua, în care a decedat acest bărbat, asistentele au găsit printre lucrurile lui ceva, care era imposibil să nu le facă să plângă.
Într-unul dintre sertarele dulapului era o foaie cu următoarele cuvinte:
Ce vezi tu, asistento? Ce vezi?
Ce crezi, când te uiți la mine?
Un bătrân prostuț, capricios…
Cu o viață neînțeleasă, cu privirea absentă?
Care consumă degeaba mâncarea, când tu strigi „Străduiește-te!”
Crezând că el nu observă ce faci tu.
Care mereu își pierde ciorapii și pantofii?
Care nu insistă…
Permițându-ți să faci cu el ce vrei tu?
Care nu are cu ce-și umple ziua, decât cu baia și mâncarea?
Așa crezi tu? Acestea vezi tu?
Deschide ochii, asistento. Tu nu mă vezi.
Îți voi spune cine sunt eu, chiar și stând aici tăcut
Continuarea, pe punct.tv.
