Antena 3 CNN Life Greşeala pe care o facem mulţi seara, fără să ştim. Dr. Ioan Bulescu: "De fapt, noi nu lăsăm creierul să se pregătească de somn"

Greşeala pe care o facem mulţi seara, fără să ştim. Dr. Ioan Bulescu: "De fapt, noi nu lăsăm creierul să se pregătească de somn"

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 12:02 16 Oct 2020 Modificat la 12:02 16 Oct 2020
o_1ekoa0dgd176ua19j1i1kfc11ftb.jpg
Sursa foto: Antena 3

Mulţi dintre noi cred că insomnia apare atunci când nu putem să adormim, însă şi cei care au probleme în a menţine somnul tot de insomnie suferă, spune medicul. 

"Dacă adormim la ora 22, spre exemplu, şi ne trezim la ora 24, iar apoi nu mai putem să adormim până la ora 4, şi aceasta este tot una din manifestările insomniei", a explicat dr. Ioan Bulescu, vineri, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3. 

Aşadar, şi dacă reuşim să adormim seara, dar dormim cu pauze, în care ore întregi stăm treji, ori dacă ne trezim foarte des în timpul nopţii, tot insomnie se cheamă. 

De ce apare insomnia

Cauzele care duc la această problemă sunt frecvente, iar cea mai răspândită în ultima perioadă este stresul care determină o insomnie acută, spune medicul ORL.

Dar există şi boli care pot să se manifeste prin insomnie, cum sunt cele care pun probleme de respiraţie. Sunt persoane care sforăie sau au apnee în somn. Ele se trezesc cu senzaţia de sufocare în timpul nopţii şi le e frică să mai adoarmă.

"O noapte proastă mai avem cu toţii, dar putem să vorbim de insomnie dacă trec 3-5 nopţi în care nu dormim bine şi aveam aceeaşi problemă. De aceea, există nişte elemente de igienă a somnului, pentru că trebuie să ştim ce avem de făcut înainte de a merge la culcare", a atenţionat dr. Bulescu.

Ce facem înainte de culcare pentru un somn liniştit

Ce să nu facem înainte de culcare

Astfel, ar trebui să avem nişte condiţii bune pentru somn, adică în camera în care dormim nu ar trebui să fie televizor, radio, nici lumină, iar telefonul să nu se afle lângă pat. 

Temperatura ar trebui să fie un pic mai mică în camera de somn decât în celelalte, adică în jur de 22-24 de grade, mai recomandă medicul.

"Telefoane, calculatoare, tablete nu ar trebui să folosim cam cu o oră înainte de somn, pentru că lumina albastră pe care o emit dispozitivele acestea de fapt inhibă secreţia de melatonină care este hormonul care induce somnul. Deci, de fapt, noi nu lăsăm creierul să se pregătească de somn", ne spune dr. Ioan Bulescu.

Ce trebuie să facem înainte de somn

În plus, e important să ne setăm noi un program, ca să reuşim să avem aproximativ aceeaşi oră de culcare şi aceeaşi oră de trezire.

Ca activităţi relaxante înainte de a ne culca, putem să citim ceva plăcut (dar nu pe dispozitive electronice), să facem o baie fierbinte sau ceva relaxant care ştim că ne face plăcere.

×
x close