Antena 3 CNN Life Dolce&Gabanna a lansat un parfum pentru câini și a provocat un mare scandal

Dolce&Gabanna a lansat un parfum pentru câini și a provocat un mare scandal

catel parfum pentru caini
Parfumul a fost inspirat de cățelul Fefe, al lui Domenico Dolce. Captură foto Dolce&Gabanna.com
12 Aug 2024   •   07:00

Casa de modă Dolce&Gabbana a lansat un nou parfum pentru câini, criticat însă imediat de susţinătorii drepturilor animalelor, informează AFP.

"Inspirat de dragostea necondiţionată a lui Domenico Dolce pentru micuţul său câine fidel Fefé, acest delicat amestec fără alcool combină aromele proaspete şi delicate de ylang-ylang, mosc şi lemn de santal", explică site-ul designerilor italieni.

"Un parfum tandru şi încântător, conceput pentru o rutină jucăuşă de frumuseţe", le dă asigurări site-ul celor care doresc să dea 99 de euro pe acest parfum.

La acest preţ cumpărătorii primesc o sticlă de parfum, pe care a fost aplicată o labă de câine placată cu aur de 24 de carate, şi un colier cu un medalion Dolce&Gabbana.

Însă asociaţia internaţională pentru drepturile animalelor PETA consideră că "pulverizarea (câinilor) cu un parfum conceput pentru a plăcea oamenilor, aşa cum este cazul aici, îi poate afecta considerabil".

Câinii "au sute de milioane de receptori suplimentari în nări şi pot mirosi de 10.000 până la 100.000 de ori mai bine ca oamenii", a declarat pentru AFP fondatoarea PETA, Ingrid Newkirk, într-un comunicat transmis AFP.

Aromele pulverizate pe blana lor "le pot provoca iritaţii şi stres şi pot interfera cu capacitatea lor de a detecta alte mirosuri în mediul lor şi de a comunica cu alte animale pe care le întâlnesc", a adăugat aceasta, citat de Agerpres. 

×
Subiecte în articol: Dolce&Gabbana parfum pentru caini PETA
Citește mai multe din Life
» Vezi toate știrile din Life
Cele mai noi știri
Parteneri
x close