Imagini surpinzătoare ale unor imense dungi roșii curbate, asemănătoare unui 'graffiti', au fost captate de pe Tethys, una dintre lunile planetei Saturn, de sonda Cassini, informează Agenția spațială americană (NASA), potrivit
Agerpres. Sunt unele dintre cele mai neobișnuite imagini color obținute de camerele de luat vederi de pe Cassini', a afirmat NASA în legătură cu fotografiile suprafeței înghețate a acestui satelit, realizate cu filtre speciale verzi, infraroșii și ultraviolete. Pozele au fost combinate astfel încât permit sesizarea, la lungimi de undă vizibile pentru ochiul omenesc, a unor diferențe mici de culoare de pe suprafața lui Tethys. Unele dintre aceste linii roșii fuseseră depistate anterior, într-o manieră difuză, de sonda Cassini, care se află pe orbita lui Saturn din 2004. Dar noile imagini color, care datează din aprilie 2015, sunt primele în care se văd zone imense din emisfera nordică a satelitului, în condiții de luminozitate care permit observarea clară a respectivelor dungi.
După cum explică NASA, în ultimii ani, latitudinile nordice ale întregului sistem al lui Saturn sunt tot mai bine iluminate datorită poziției acestuia față de Soare în timpul verii. Acest lucru a făcut posibilă captarea imaginilor clare de către Cassini.
Deocamdată, originea acestui fenomen continuă să rămână o necunoscută, iar experții de la NASA au avansat mai multe supoziții. S-ar putea ca materialul de culoare roșie să fie 'gheață cu impurități chimice' sau 'rezultatul expulzării unor gaze'. Altă variantă luată în calcul este că ar fi fracturi ale suprafeței lui Tethys sesizate la o rezoluție prea mică pentru a putea fi văzute cu claritate