La prima vedere, suntem tentaţi să spunem despre căpşuni că sunt nişte fructe acoperite cu semințe, dar nu este chiar așa, potrivit livescience.com.
Ceea ce par a fi „semințele” unei căpşune, cele mici, ovale şi galbene sau maro, de pe ele, sunt, de fapt, fructele unei căpşune şi se numesc achene. Fiecare din ele conţine o sămânță în interior.
Căpșunele sunt atât de gustoase, că aproape nici nu ne mai deranjează semințele lor mărunte, aşa cum am fost tentaţi să credem că sunt.
Mulţi se întreabă de ce sunt aceste „semințe” la exterior, având în vedere că semințele multor fructe - precum cele de la mere, portocale, kiwi și mango - sunt în interior?
Este de fapt o întrebare captivantă, a spus Aaron Liston, profesor și director la Departamentul de Botanică și Patologie a Plantelor de la Universitatea de Stat din Oregon. Este interesant faptul că ceea ce par a fi „semințele” unei căpșune sunt, de fapt, fructele acesteia, a spus el.
În medie, o căpșună de dimensiuni medii are 200 de achene. „Când mănânci o căpșună, consumi sute de fructe, nu doar unul”, a spus Liston pentru Live Science.
Deci, dacă achenele sunt fructele, ce este restul căpșunii? Se pare că lucrurile sunt și mai complicate: căpșuna nu este de fapt o boabă, iar masa sa cărnoasă nu este un fruct, ci un receptacul umflat.
Într-o floare, receptaculul „practic ține toate părțile împreună - este baza,” a spus Liston. „Ce se întâmplă la o căpșună este că receptaculul devine mare, cărnos și delicios.
Receptaculul crește, în timp ce fructele rămân la aceeași dimensiune. Puteţi vedea că dimensiunea fructului este aproape neschimbată de la stadiul verde până la stadiul de coacere”, mai explică el.
De obicei, genele unei plante determină fructul să crească și să devină dulce. În cazul căpșunelor, genele care ar fi găsite în fruct sunt în receptacul, ceea ce le face cărnoase și dulci.
Astfel, aceste fructe devin o gustare bună şi pentru animale, inclusiv unele păsări, reptile și mamifere.
Scopul fructului este de a răspândi semințele plantei, iar căpșunile sunt foarte eficiente în acest sens. Structura achenelelor, care nu sunt atașate foarte strâns, promovează dispersarea semințelor.
O parte din motivul pentru care fructul are succes se datorează structurii sale.
„De obicei, aceste achene nu sunt atașate foarte strâns de ceea ce le susține, iar acest lucru favorizează dispersia lor”, a spus Aardra Kachroo, director de programe la Direcția pentru Științe Biologice la Fundația Națională pentru Știință a SUA, pentru Live Science.