Antena 3 CNN Life „Dacă ești Bianca Drăgușanu, înseamnă că ai voie pe contrasens?”: Un șofer a filmat cearta cu vedeta din Bentley pe linia de tramvai

„Dacă ești Bianca Drăgușanu, înseamnă că ai voie pe contrasens?”: Un șofer a filmat cearta cu vedeta din Bentley pe linia de tramvai

bianca dragusanu contrasens bucuresti linie tramvai bentley
Bianca Drăgușanu a fost filmată pe contrasens, pe linia de tramvai, în București. Sursa foto: Captură cameră de bord
de M.L.    |    16 Oct 2024   •   19:34

Bianca Drăgușanu a fost filmată pe contrasens, pe linia de tramvai de pe strada Lizeanu din București. Aceasta se afla la volanul unei mașini mari, de sute de mii de euro, un Bentley Bentayga și a fost surprinsă de camera de bord a unui șofer.

Între cei doi s-a iscat o ceartă, în momentul în care șoferul a ajuns în dreptul geamului ei, precum reiese din filmarea ajunsă în mediul online, care ar fi fost realizată marți, 16 octombrie, în jurul orei 14:00.

„Unde te bagi așa ca proasta? Unde te bagi așa? Dacă te cheamă Bianca Drăgușanu trebuie să te bagi pe contrasens? Vezi că ești pe contrasens. Dacă eram tramvai ce făceai?”, întreabă bărbatul pe filmare.

Bianca Drăgușanu se ia la ceartă cu el: „N-ai loc pe stradă? Nu sunt Bianca, sunt conducător auto! N-ai loc?!”, strigă aceasta la bărbat.

„În urma apariției în spațiul public a unei filmări, în care se observă faptul că un autovehicul aflat în deplasare ar circula pe sensul opus de mers, facem următoarea precizare: Polițiștii Brigăzii Rutiere fac verificări, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.”, au transmis, miercuri, reprezentanții Poliției.

×
Parteneri
x close