Tonerul natural preparat cu ajutorul celor două ingrediente este menit să cureţe în profunzime tenul, îndepărtând excesul de grăsime, dar şi porii care urmează să se transforme în coşuri.
Potrivit sursadesanatate.ro, un studiu a demonstrat că uleiul de lămâie reduce stresul oxidativ la suprafața tenului.
Mai mult decât atât, lămâile sunt bogate în vitamina C, iar vitamina C este esențială pentru producerea colagenului, astfel consumul regulat de lămâie sau aplicarea sucului de lămâie pe piele ar putea ajuta la menținerea sau îmbunătățirea nivelurilor de colagen.
Mai mult decât atât, sucul de lămâie conține acid citric, care poate ajuta la exfolierea pielii. Exfolierea poate îndepărta celulele moarte ale pielii și poate duce la regenerarea celulelor noi, contribuind astfel la un aspect mai tânăr și mai luminos al pielii.
Cât despre bere, aceasta conţine antioxidanţi precum polifenoli, care pot ajuta la combaterea radicalilor liberi.
Totodată, berea conține vitamine din complexul B, cum ar fi niacina și acidul folic, care sunt esențiale pentru sănătatea pielii. Aceste vitamine pot juca un rol esenţial în menținerea unei pieli sănătoase și strălucitoare.
Cum să scapi de riduri cu lămâie şi bere
Ingrediente toner natural lămâie şi bere
- suc de la o lămâie;
- 1/2 pahar cu apă de trandafiri;
- 1/2 pahar cu bere
Cum se prepară
Pentru a prepara tonerul care te scapă de riduri vei avea nevoie de sucul de la o lămâie, o jumătate de pahar de bere, dar şi de o jumătate de pahar de apă de trandafiri.
Toate ingredientele le vei amesteca energic. Tonerul natural se ţine la frigider şi se foloseşte împreună cu o dischetă demachiantă, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Se lasă să acţioneze 60 de secunde, apoi tenul se clăteşte cu apă curată.