Antena 3 CNN Life Cum să îmbunătățești performanța magazinului tău de retail: 5 sfaturi utile

Cum să îmbunătățești performanța magazinului tău de retail: 5 sfaturi utile

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 12:32 18 Iun 2024 Modificat la 12:35 18 Iun 2024
cumparaturi
Cum să îmbunătățești performanța magazinului tău de retail: 5 sfaturi utile

Deținerea unui magazin de retail aduce multe provocări. Indiferent de produsele pe care le comercializezi, competiția este mare. Din acest motiv, este important să știi care sunt lucrurile pe care poți să le faci pentru a crește performanța magazinului.

Poți să te diferențiezi de competitori atunci când ai o bază de clienți fideli, când procesele interne sunt automatizate și când magazinul tău este bine organizat. Găsești mai jos câteva sfaturi care îți sunt de ajutor.

Angajează personal potrivit

Clienții sunt cei care te ajută să mergi mai departe. Iar un client fericit va deveni fidel pe termen lung. O parte importantă din acest proces o reprezintă echipa de angajați. Ai nevoie de personal calificat și cu experiență și, mai mult decât atât, de personal pasionat de produsele pe care le comercializezi.

Așa că, în etapa de interviu, asigură-te că alegi acele persoane care îți cunosc produsele, care sunt pasionate de ceea ce fac și care știu cum să comunice cu clienții. În etapa de training, nu te baza doar pe aspectele funcționale, precum aranjarea mărfii sau inventarierea stocului, ci și pe instruirea în ceea ce privește comunicarea și identificarea nevoilor clienților.

Ușurează procesul de check-out

Momentul în care clientul ajunge la casă joacă un rol esențial în toată experiență de shopping. După ce s-a plimbat prin magazin și a verificat produse, acum a ajuns în etapa în care vrea să finalizeze achiziția. Tocmai de aceea este important că acest proces de check-out să fie eficient și cât mai rapid.

Ai nevoie, în primul rând, de aparatură performantă, mai ales când vorbim de imprimante fiscale. Acestea au viteză mare de tipărire și memorie largă de stocare. Un alt aspect important este varietatea de opțiuni de plată. Pentru client reprezintă un mare avantaj posibilitatea de plată cu diferite carduri, precum cel de masă sau cadou, ori avans în numerar.

Organizează eficient inventarul

Inventarierea reprezintă un alt aspect esențial care te ajută să îmbunătățești performanța magazinului tău. Excesul de produse poate duce la pierderi și bunuri care nu mai sunt valabile pentru consum. Iar dacă rămâi constant fără stoc, clienții vor căuta produsele în altă parte.

Este evident că trebuie să îți organizezi cât mai bine stocul de produse. Există programe speciale de inventariere care te pot ajuta în acest sens. Acestea pot face comenzi în mod automat când stocul este limitat, îți pot trimite alerte legate de stoc și nu numai.

Păstrează clienții fideli

Păstrarea unui client care este deja fidel înseamnă mai puține costuri și efort în comparație cu câștigarea unui client nou. Ține cont de această regulă atunci când stabilești strategiile de marketing.

Un client care este mulțumit de produsele tale are mai multe șanse să revină. Iar dacă îi oferi discounturi sau promoții speciale, cu siguranță acesta va rămâne client fidel în continuare. Sau chiar va face recomandări și altor persoane.

Redu cozile de la casă

Nimănui nu îi place să piardă timpul la coadă. Din acest motiv, este necesar să ai mereu suficienți angajați care pot să deschidă rapid o altă casă pentru a prelua alți clienți. De asemenea, așa cum am menționat mai sus, ai nevoie de mai multe opțiuni de plată. Nu vrei ca un client să afle că nu poate plăti cu cardul de masă, după ce a petrecut minute în șir la coadă.

La fel de util este să analizezi fluxul de clienți din magazin. Află care sunt zilele și orele când ai cei mai mulți clienți. Alocă apoi suficienți angajați pentru acele intervale orare, astfel încât să reduci cozile lungi.

Așadar, pentru a crește performanța magazinul tău de retail, ai nevoie de angajații potriviți, de o bună organizare a proceselor, precum și de aparatură modernă și eficientă. În acest fel, poți să fii mereu cu un pas înaintea competiției.

×
Etichete: advertorial
x close