Antena 3 CNN Life Culinar Secretele unui vin fiert delicios. Ce greșeli ai făcut până acum

Secretele unui vin fiert delicios. Ce greșeli ai făcut până acum

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:04 01 Dec 2016 Modificat la 15:04 01 Dec 2016
vin fiert.jpg
Sursa foto: Pixabay

Vinul fiert este preferatul românilor în sezonul rece, iar pentru o băutură delicioasă, nu trebuie să lipsească anumite condimente. ”Vinul demisec este cel mai bun pentru fiert, fie că este roşu sau alb. Eu personal recomand să se fiarbă vin roşu, dar acesta este gustul meu. Şi cel alb poate merge foarte bine. Este ideal ca vinul să fie unul natural, făcut în casă, deoarece astfel va avea o aromă reală de struguri şi nu va conţine tot felul de chimicale. Ideal ar fi să nu adăugaţi zahăr, dar dacă totuşi vinul este prea aspru, puteţi pune o lingură sau două“, spune Marian Toma, bucătar, potrivit Adevărul.ro.

Chiar dacă se numeşte vin fiert, vinul nu trebuie să fiarbă la propriu. „Foarte important este ca vinul să nu fie dat în fiert, adică să nu clocotească. Dacă apucă să fiarbă, se poate schimba gustul, iar aroma nu mai este una plăcută. În plus, alcoolul se evaporă. Practic, vinul se încălzeşte la o tempteratură de 80 de grade şi se ia de pe foc înainte să dea în clocot. Aşa îşi păstrează şi aroma naturală şi tăria”, mai spune specialistul. 

Condimentele pot face diferenţa în ceea ce priveşte gustul vinului fiert. „Nu trebuie să lipsească scorţioara. Folosiţi însă batoane, nu scorţişoară praf, pentru că praful poate tulbura vinul. Puteţi adăuga şi cuişoare, dar nu foarte multe, pentru că excesul de condimente poate da vinului un gust înţepător. Puteţi să mai folosiţi şi boabe de piper. Fructele, cum sunt portocalele şi merele, dau mereu o aromă plăcută. Le tăiaţi felii, dar nu le puneţi de la început, ci cu un minut, maximum două înainte să luaţi vinul de pe foc. Eu recomand ca, după ce veţi bea vinul, să nu mâncaţi şi fructele, pentru că mare parte din alcool se adună în ele“, mai spune bucătarul. 
 

×
Etichete: vin condimente
x close