Antena 3 CNN Life Culinar Rețetă rapidă de paste fără sos. Chef Hadad: ”Când nu e chef sau timp, există alternative delicioase”

Rețetă rapidă de paste fără sos. Chef Hadad: ”Când nu e chef sau timp, există alternative delicioase”

2 minute de citit Publicat la 09:24 06 Sep 2024 Modificat la 09:32 06 Sep 2024
paste getty images
Rețetă rapidă de paste fără sos. Foto: Getty Images

Chef Joseph Hadad a dezvăluit, pe blogul personal, secretul de a face paste fără sos. ”Când nu e timp sau chef de sos, nu vă rezumați doar la deschiderea unui borcan de sos gata făcut”, spune el.

”Nu toate pastele sunt musai cu sos, fie el roșu sau alb. Iar când nu aveți chef să pregătiți unul, nu spun să deschideți un borcan. Când nu e timp sau chef de gătit un sos, există alternative gustoase. Unt, legume, brânzeturi și chiar apa de la paste, toate vin în ajutorul nostru pentru a obține rețete delicioase.

Pastele doar cu unt sunt foarte simple și pot fi gustoase. Doar le fierbeți în apă cu sare și apoi, așa fierbinți, le amestecați cu unt (și sare). Sau în varianta dulce, cu unt și zahăr. Dar puteți duce untul la nivelul următor, aromatizându-l cu ierburi aromatice (salvie, pătrunjel, cimbru, etc) ori puteți face un pas în bucătăriile fine dining cu un unt ars (beurre noisette), care să le dea un gust nobil.

Paste cu ulei de măsline și usturoi

Mai există și variantă în care sotați niște ceapă și/sau usturoi și adăugați vin alb. Când acesta s-a redus și alcoolul s-a evaporat, adăugați una-doua linguri de unt, pentru un sos delicios în care să aruncați pastele proaspăt fierte.

Tot din aceeași categorie sunt și pastele cu ulei de măsline și usturoi. Infuzați uleiul cu usturoi și adăugați pastele proaspăt fierte, cu o lingură din apa de la paste. Și de la această combinație de bază, puteți crește cu ierburi aromatice, fulgi de ardei iute, pentru a obține clasicul aglio olio peperoncino, sau coajă de lămâie rasă.

Clasicele paste cu branză

Sau puteți adăuga doar brânză. Clasic, italienesc, parmezan, pecorino sau grana padano ras și un pic din apa de fierbere. Sau ceva mai elaborat, cu pecorino și piper pentru un cacio e pepe exemplar, ori parmezan și trufe. Dar putem merge și pe o variantă mai neaoșă, doar paste și brânză telemea sfărâmată. Poate și niște pătrunjel sau ceapă verde (sau ambele) tocate.

Legumele adăugate la paste pot duce la două tipuri de salate: caldă sau rece, nemaiavând nevoie de sos. Dacă sotați legumele și le amestecați cu paste proaspăt fierte, iese o salată caldă, însă dacă folosiți legume proaspete și paste care au apucat să se răcească, obțineți o salată delicioasă de vară, care nu mai are nevoie decât de puțin ulei de măsline și oțet balsamic, plus sare după gust. Și puteți adăuga și ierburi aromatice proaspăt tocate pentru ceva mai multă aromă.

Salată caprese cu paste

Sau puteți transforma o simplă salată caprese (roșii, busuioc și mozzarella) într-un fel de mâncare mai consistent adăugând niște fusili, de exemplu, fierte și răcite. La fel, o salată grecească clasică, prinde și ea consistență cu niște penne adăugate.

Și nu în ultimul rând, folosiți pasta de măsline ca pe un pesto, amestecând pastele cu tapenada pe care, dacă este nevoie, o puteți dilua un pic cu o lingură sau două de apă de la paste. Pasta de măsline este ea însăși echilibrată din punctul de vedere al aromelor, încât nu mai este nevoie de alte asezonări”, scrie Chef Hadad.

×
Parteneri
x close