Antena 3 CNN Life Culinar Motivul pentru care două lanțuri de restaurante se ceartă în instanță pe un preparat cunoscut: puiul cu unt

Motivul pentru care două lanțuri de restaurante se ceartă în instanță pe un preparat cunoscut: puiul cu unt

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:30 24 Ian 2024 Modificat la 17:30 24 Ian 2024
restaurante cearta instanta pui cu unt
Motivul pentru care două lanțuri de restaurante se ceartă în instanță pe un preparat indian cunoscut: pui cu unt Sursa foto: pexels.com

Două lanţuri indiene de restaurante au decis să apeleze la instanţă pentru a hotărî cine a inventat acest preparat culinar. Procesul a fost deschis de familia care deţine lanţul de restaurante Moti Mahal, un faimos lanţ de restaurante din Delhi care i-a avut drept clienţi celebri, printre alţii, pe preşedintele american Richard Nixon şi pe primul premier indian Jawaharlal Nehru.

Reclamanţii susţin că fondatorul acestui lanţ de restaurante, Kundan Lal Gujral, a creat puiul cu unt în anii 30, când primul restaurant Moti Mahal s-a deschis la Peshawar, înainte de a se muta la Delhi.

Reprezentanţii restaurantelor Moti Mahal îi acuză pe rivalii de la Daryaganj că aceştia susţin în mod mincinos că ar fi inventat acest preparat. 

Citește și: Detaliul la care trebuie să fiți atenți când cumpărați pate de ficat! Puțini români acordă importanță acestui lucru

Oamenii, cei mai importanți martori în acest dosar

Mărturiile persoanelor care pot face legătura între brand şi preparatul pe care l-au consumat în urmă cu decenii ar putea fi considerate dovezi importante. 

Preparat din bucăţele de pui gătite la tandoor (un cuptor tradiţional de forma unei urne mari) şi amestecate într-un sos de roşii cu smântână şi unt, felul de mâncare s-a clasat pe locul 43 într-o listă cu cele mai bune feluri de mâncare din lume alcătuită de TasteAtlas, fiind evaluat de aproape 400.000 de utilizatori.

 

×
Parteneri
x close