Antena 3 CNN Life Culinar PAŞTE 2017. De ce să ții cont când cumperi carne de miel

PAŞTE 2017. De ce să ții cont când cumperi carne de miel

<1 minut de citit Publicat la 16:24 11 Apr 2017 Modificat la 16:24 11 Apr 2017
o_1bdeiv9d41bbv1ddpa7f1jn61r7p8.jpg
Sursa foto: Pixabay

PAŞTE 2017. De Paște, aproape că nu există masă fără o bucată de miel, deși se spune că ar fi o carne sănătoasă, benefică organismului uman este foarte important modul în care o prepari. Dacă nu te-ai decis încă dacă să cumperi miel anul acesta, mai jos îți prezentăm care sunt avantajele cât și dezavantajele consumului acestei delicatese, mai ales în perioada pascală când masa este plină de bucate.

Crește imunitatea

PAŞTE 2017. Una dintre cele mai bogate surse de proteină ușor digerabile, conține aminoacizi care facilitează producția de energie și previne instalarea bolilor cardiace. Contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar și menține acuitatea vizuală.

Cum și de unde să o cumperi

PAŞTE 2017. Indicat ar fi să cumperi numai din spații autorizate sanitar-veterinar, special amenajate. Un alt aspect de care trebuie să ții cont este faptul că greutatea mielului să fie între 10 și 13 kilograme, deoarece dacă are o greutate mai mică de 9 kilograme  conține o cantitate mai mare de purine și este mult mai greu de digerat de către organismul uman. Continuarea AICI. 

×
x close