Icrele de fasole sunt ideale în perioada Postului Paștelui, fiind o gustare sănătoasă și sățioasă.
Pe lângă gustul savuros, acest preparat reprezintă o opțiune excelentă pentru momentele în care nu avem mult timp la dispoziție pentru a găti.
Rețeta nu include multe ingrediente și este gata în doar zece minute.
Iată cum se prepară icrele de fasole și care sunt ingredientele necesare.
Icre de fasole, rețetă de post
Ingrediente:
- o conservă de fasole albă fiartă
- sare
- piper
- o jumătate de ceapă
- o lingură zeamă de lămâie (după gust)
- 50 ml ulei
Mod de preparare icre de fasole, rețetă de post: Se pune fasolea din conservă într-o sită, la scurs, timp în care se curăță ceapa și se toacă mărunt.
Se pune fasolea într-un bol și se mărunțește bine cu un blender de mână, până când se formează o pastă fină și cremoasă.
Se adaugă sare, piper și zeama de lămâie, apoi se amestecă bine cu o spatulă.
Se adaugă uleiul treptat, puțin câte puțin (ca la maioneză) și se amestecă bine. Datorită uleiului, icrele de fasole vor deveni din ce în ce mai albe. La final, se adaugă și ceapa tocată mărunt și se amestecă bine.
Se pot servi pe pâine prăjită, cu ceapă verde deasupra. Poftă bună!