Ouăle colorate sunt consumate cu mare poftă în zilele de Paște, însă de fiecare dată rămân destul de multe.
În plus, ouăle fierte pot fi păstrate cel mult o săptămână la frigider, așa că este important să fie consumate cât mai repede.
Există numeroase rețete pentru care poți folosi ouăle rămase de la Paște, fiind rapide și ușoare.
Ouăle umplute sunt delicioase, iar cel mai bun moment pentru a le prepara este imediat după sărbătorile pascale. Având ouăle gata fierte, nu rămâne decât să preparăm umplutura specifică și să ne bucurăm de gustul savuros.
Salata de ouă este un alt preparat delicios, care se face ușor și este gata rapid. Este nevoie de trei ouă fierte, trei lingurițe de muștar, trei linguri de iaurt grecesc, ceapă verde, sucul de la jumătate de lămâie, sare și piper. Ouăle se pisează cu o furculiță și se amestecă împreună cu celelalte ingrediente. Amestecul rezultat se poate servi alături de pâine prăjită.
Salata orientală este delicioasă dacă sunt adăugate și câteva ouă fierte. De asemenea, acest preparat este răcoritor și ușor, fiind perfect după mesele grele servite de Paște.
De asemenea, putem crea preparate delicioase cu ou fiert pentru micul dejun.
Bagheta cu pesto și ou fiert reprezintă un mic dejun gustos și sățios. Unge o bucată de baghetă cu sos pesto, apoi pune rondele de ou fiert, pe care le poți condimenta cu sare și piper după gust.
Pâinea prăjită cu avocado și ou fiert este o altă variantă pentru micul dejun. Trebuie doar să întinzi pasta de avocado peste felia de pâine prăjită, apoi să adaugi ou fiert. Așa vei obține un preparat delicios pentru masa de dimineață.