Antena 3 CNN Life Culinar Au fost alese cele mai gustoase roșii românești: Cum arată „Andrada”, soiul de tomate câștigător la Stațiunea de Cercetare din Buzău

Au fost alese cele mai gustoase roșii românești: Cum arată „Andrada”, soiul de tomate câștigător la Stațiunea de Cercetare din Buzău

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:58 28 Aug 2024 Modificat la 09:59 28 Aug 2024
top soiuri rosii romanesti
Concurs soiuri de roșii, la Stațiunea de Cercetare din Buzău. Sursa foto: Antena 3 CNN

A fost ales cel mai gustos soi de tomate, la Buzău, după ce au fost supuse testării 40 de varietăți de roșii produse în serele Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL). Cele mai apreciate roșii vor fi produse în anul următor în cantitate mult mai mare, iar semințele vor putea fi cumpărate de oricine dorește.

„Primele note arată că sunt apreciate tomatele noastre. Soiul Andrada a trecut atât testul de frumusețe dar și suculență, gustul și aroma.”, spune Elena Bărcanu, cercetător.

Andrada, un soi care produce tomate mari, de culoare roșu aprins și cu forma unei inimi, a fost preferatul celor care au venit la degustare. Tomatele au primit cele mai mari note la toate cele șase aspecte urmărite în cadrul competiției, respectiv culoare, fermitate, suculenţă, gust, aromă şi mărime.

Andrada este un soi semitimpuriu cu creștere nedeterminată. Poate fi cultivat atât în câmp cât și în spații protejate și da o producție de până la 4 kilograme pe plantă. Pentru că a întrunit atât de multe aprecieri, de anul viitor va fi produs în cantitate mai mare. 

Stațiunea buzoiană nu este recunoscută doar pentru soiurile de tomate produse și ameliorate. Aici a luat naștere și celebra ceapă de Buzău, dar și mai multe sortimente de ardei sau vinete.

×
Parteneri
x close