O femeie din Marea Britanie trimite ziarului The Guardian o confesiune tulburătoare.
„Nu e că și cum n-aș fi fost niciodată interesată. Că fetiță mică, m-am înțeles mai bine cu băieții decât cu fetele, până la 12 ani când a început să îmi placă de ei.
Niciodată nu aș fi fost populară la școală: eram mai plinuță și sensibilă, am fost o țintă perfectă pentru bătăuși. Acasă, viața era disfuncțională. Părinții mei nu puteau avea grijă de mine din cauza luptelor lor cu problemele de sănătate mintală și dependența. Tatăl meu a fost uneori abuziv din punct de vedere emoțional față de mama și de mine. Știam că mai degrabă că aș fi singură decât într-o relație ca a lor.
Abia după adolescență mi-am făcut prieteni apropiați. M-am concentrat pe studii ca un mijloc de evadare și am refuzat bărbații în rarele ocazii în care au arătat un interes față de mine, pentru că nu am putut vedea cum ar fi fost posibil acest lucru.
După ce am absolvit m-am mutat înapoi acasă, iar stima mea de sine era la pământ în timp ce încercam să găsesc un job care să plătească indeajuns încât să îmi permit să locuiesc singură. Cercul meu social s-a restrâns în ciuda faptului că locuiesc într-un oraș mare.
Acum am un loc de muncă care îmi permite să trăiesc singură și o viață socială mai bună. Ar trebui să fiu recunoscătore pentru independența mea, dar mă îngrijorează că am dobândit-o prea târziu pentru a găsi pe cineva. Mulți dintre prietenii mei sunt căsătoriți acum cu copii, în timp ce eu încă mai simt ca un copil care tânjește după băieți care acum sunt însă bărbați maturi cu istorii sexuale extinse, care nu se vor uita niciodată la mine. Chiar dacă aș întâlni un bărbat care mi-ar împărtăși sentimentele, nu am putea fi compatibili sexual din cauza lipsei mele de experiență. E greu să nu crezi că e ceva în neregulă cu tine când nu ai sărutat niciodată un bărbat, să nu mai vorbim de sex.”
Sursă: The Guardian