Antena 3 CNN Life Cele patru obstacole care nu te lasă să îți atingi obiectivul sau să faci performanță

Cele patru obstacole care nu te lasă să îți atingi obiectivul sau să faci performanță

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:00 23 Ian 2025 Modificat la 10:00 23 Ian 2025
femeie care stă pe un labirint și privește spre un copac indepartat
Identificarea și depășirea acestora sunt esențiale pentru a progresa. Foto: Getty Images

Performanța nu este doar rezultatul talentului sau al dorinței de a reuși. Andy Szekely, invitat în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, a explicat că există patru obstacole principale care stau în calea atingerii obiectivelor de performanță. Identificarea și depășirea acestora sunt esențiale pentru a progresa.

Lipsa curajului

„Curajul este energia emoțională care îți permite să depășești obstacolul și, de multe ori, este factorul deblocant principal. Am scris un capitol mare într-una din cărțile mele, numit Cele șase fețe ale curajului. Este vorba despre capacitatea de a înfrunta fricile și de a merge mai departe, chiar și în situații dificile”, a explicat Szekely.

Convingerile limitative sau false

Multe persoane sunt blocate de convingeri care, deși poate le-au fost utile în trecut, acum le împiedică să progreseze. „Pur și simplu crezi lucruri care sunt false. De exemplu, oamenii care spun că nu pot slăbi pentru că au oasele grele, că sunt prea bătrâni, prea tineri sau nu sunt destul de disciplinați. Când omul îți spune toate aceste lucruri, îți spune ce convingere are, de fapt, despre sine, care se transformă în motivul pentru care nu depășește dificultățile care i-au apărut în cale.”

Obiceiurile proaste

Un alt factor care împiedică performanța este menținerea unor obiceiuri ”proaste”, incompatibile cu obiectivele dorite. „Vrei să lucrezi productiv și să fii printre cei mai buni, dar îți place să te trezești la ora 11:00. Performanța și aceste obiceiuri nu merg împreună. Ai nevoie să schimbi acest comportament pentru a-ți atinge obiectivul”, a adăugat Szekely.

Lipsa de know-how

Ultimul obstacol major este lipsa de ”know how”. „Uneori nu știi cum să faci, nu ai întâlnit educatorul potrivit care să îți dea piesele de puzzle necesare pentru a depăși dificultățile”, spune expertul. În aceste cazuri, soluția este să cauți resursele și mentorii care te pot ajuta să evoluezi.

×
Etichete: Andy Szekely
x close