Un tezaur de 160 de monede cu o vechime de peste 2.000 de ani a fost descoperit vineri, în perioada Sărbătorii Hanuka anunță Universitatea din Haifa.
Monedele descoperite vineri datează din anii 80 - 79 î.Hr şi poartă efigia regelui Alexander Jannaeus, cunoscut şi după numele său evreiesc Jonathan (Ionatan Alexandru Ianai), care a domnit în perioada 103 - 76 î.Hr. şi a fost nepotul lui Simon Hasmoneiul (Simon Maccabeul), unul dintre conducătorii revoltei împotriva Imperiului Seleucid, şi care este comemorat în perioada de 8 zile a Sărbătorii Hanuka.
Pe fiecare monedă se află o stea cu 8 colţuri în jurul căreia se află inscripţia în aramaică "Regele Alexander", iar pe cealaltă parte se află o ancoră şi un text în limba greacă, scrie Agerpres.
Cel mai mare tezaur de monede cu o vechime de peste 2.000 de ani a fost descoperit în Israel. FOTO: www.haifa.ac.il
"Toţi arheologii dar şi studenţii şi voluntarii care au participat la aceste săpături arheologice s-au declarat emoţionaţi de descoperirea unui asemenea tezaur din Dinastia Hasmoneilor, în special în perioada Hanuka, fapt care a adăugat o semnificaţie specială în ceea ce priveşte această sărbătoare, inclusiv ţinând cont de zilele grele prin care trece poporul nostru în acest moment", a declarat Dr. Shai Bar, de la Institutul de Arheologie Zinman din cadrul Universităţii din Haifa, unul dintre coordonatorii săpăturilor.
Cel mai mare tezaur de monede cu o vechime de peste 2.000 de ani a fost descoperit în Israel. FOTO: www.haifa.ac.il
"Sper că acest loc va deveni un sit care îi va atrage pe oameni şi va fi adăugat pe lista siturilor arheologice şi de patrimoniu din ţara noastră", a adăugat el.
Hasmoneii au fost o dinastie ebraică ce a condus Iudeea în perioada secolelor II şi I î.Hr. Această dinastie a jucat un rol pivotal în restaurarea independenţei iudeilor şi a identităţii lor culturale într-o perioadă de dominaţie străină.
Dr. Yoav Farhi, curator al Pavilionului Monedelor Timpurii de la Muzeul Eretz Israel din Tel Aviv, a subliniat raritatea acestei descoperiri, în special în cadrul unor săpături arheologice organizate. Acest tezaur este unul dintre cele mai mari descoperite în Israel şi oferă informaţii importante cu privire la Dinastia Hasmoneilor, conform acestuia.
Săpăturile s-au desfăşurat în locaţia unui popas antic, în care se află şi o baie rituală de purificare, un bazin de depozitare şi alte structuri, aflate pe ceea ce era odată principalul drum ce ducea la fortăreaţa Sartaba (Alexandrion), construită de regele Alexander Jannaeus