Antena 3 CNN Life Cea mai veche copertă din lume cu Superman a fost vândută cu peste 285.000 de dolari

Cea mai veche copertă din lume cu Superman a fost vândută cu peste 285.000 de dolari

<1 minut de citit Publicat la 15:23 22 Feb 2014 Modificat la 15:23 22 Feb 2014
Cea mai veche copertă din lume cu Superman a fost vândută cu peste 285.000 de dolari
Foto: blouinartinfo.com
O copertă originală a revistei de benzi desenate Action Comics No. 15, ce reprezintă cel mai vechi desen cu Superman care a supravieţuit până în prezent, datând din august 1939, a fost vândută, vineri, cu 286.800 de dolari la o licitaţie a casei Heritage Auctions, potrivit hollywoodreporter.com.
Desenul de pe coperta acestei reviste îl prezintă pe Superman, sub apă, încercând să salveze un submarin avariat.
Desenul a fost realizat de Fred Guardineer, care a ilustrat multe dintre copertele revistelor editate de compania DC Comics. Acel număr a fost inclus de experţii în domeniu în Topul 100 al celor mai semnificative reviste de benzi desenate care datează din "Epoca de Aur" a acestui tip de publicaţii.
Preţul de vânzare, deşi unul considerabil, nu reprezintă însă cea mai mare sumă plătită pentru o copertă de benzi desenate. Pe piaţa americană, acest record aparţine revistei Amazing Spider-Man No. 328, a cărui copertă a fost ilustrată de Todd McFarlane, care a fost vândută cu 675.250 de dolari în anul 2012.
Recordul mondial aparţine copertei revistei "Tintin in America", realizată în 1932 de artistul belgian Herge, care a fost achiziţionată cu 1,6 milioane de dolari în 2012.
 

×
x close