Antena 3 CNN Life Cea mai scumpă geantă din lume costă 250.000 de euro şi este o creaţie a casei de modă Paco Rabanne

Cea mai scumpă geantă din lume costă 250.000 de euro şi este o creaţie a casei de modă Paco Rabanne

N.B.
1 minut de citit Publicat la 08:00 28 Sep 2024 Modificat la 08:00 28 Sep 2024
Geanta Paco Rabanne
Cea mai scumpă geantă din lume costă 250.000 de euro şi este o creaţie a casei de modă Paco Rabanne. Sursa foto: captura pacorabane.com

Cea mai scumpă geantă din lume costă 250.000 de euro şi este o creaţie a casei de modă Paco Rabanne.

În anul 1968 designerul Paco Rabanne a creat pentru cântăreața franceză Françoise Hardy, un simbol de stil şi eleganţă al anilor '60, o minirochie formată din 1000 de plăci de aur agățate între ele, împodoindu-le pe cele de pe piept cu diamante până la un total de 300 de carate. Rochia, care cântărea 38 de kilograme, a fost declarată atunci „cea mai scumpă din lume”.

Conform The Independent cincizeci de ani mai târziu, Julien Dossena, actualul director de creație al casei de modă Paco Rabanne, a prezentat la Săptămâna Modei de la Paris „cea mai scumpă geantă din lume” pentru colecția de primăvară- vară 2025.

 

Designerul a reinterpretat geanta Nano din 1969, inspirată de șorțurile din oțel purtate cândva de măcelarii din Franța și pe care Brigitte Bardot și Françoise Hardy au contribuit să o transforme într-o geantă râvnită.

Cu ocazia prezentării de modă desfășurate în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, Rabanne a prezentat această mică bijuterie din aur de 18 carate: a fost nevoie de aproximativ 100 de ore de muncă pentru fabricarea genţii de către o echipă de meșteri și experți, pentru care s-a cerut și colaborarea prestigiosului atelier a bijutierului francez Arthus Bertrand.
Cu un preț de 279.000 de dolari sau 250.000 de euro, geanta cu formă pătrată este cea mai scumpă geantă de pe piaţă în acest moment, chia mai scumpă și decât Hermès Birkin.

 

×
x close