Antena 3 CNN Life Când transpirația se transformă în hiperhidroză. Medic: „Duce la disconfort fizic sever"

Când transpirația se transformă în hiperhidroză. Medic: „Duce la disconfort fizic sever"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:00 14 Iul 2024 Modificat la 16:00 14 Iul 2024
hiperhidroza transpiratie getty images
Hiperhidroza poate provoca neplăceri în multe aspecte ale vieții zilnice. Sursă foto: Getty Images

Cu toate că transpirația este o reacție normală a corpului, atunci când apare în exces, aceasta poate semnala o condiție medicală serioasa.

Hiperhidroza poate provoca neplăceri în multe aspecte ale vieții zilnice, mai ales acum, în sezonul cald. Rămâneți alături de noi pentru a afla care sunt simptomele, dar și ce soluții au pentru noi specialiștii.

"Hiperhidroza este o afecțiune caracterizată prin transpirația excesivă a palmelor, a tălpilor sau axilelor, care ne poate impacta semnificativ viață de zi cu zi. Deși transpirația este un proces normal prin care corpul își reglează temperatura, în cazul hiperhidrozei, glandele sudoripare sunt hiperactive, adică produc mult mai multă transpirație decât ar fi necesar pentru reglarea termică.", a spus Anna Douglas, medic estetician.

Dacă ai tendința să transpiri excesiv în anumite zone ale corpului, chiar și atunci când nu este cald sau nu ești stresat, acest lucru poate indică hiperhidroza localizată. De asemenea, dacă te trezești frecvent în timpul nopții cu hainele ude sau lenjeria de pat transpirată, fără că temperatura camerei să fie ridicată, ar putea fi un semn al unei probleme medicale care necesită evaluare.

"Această problemă nu este doar fizică, ci și emoțională, afectând stimă de sine și încrederea în sine a celor care suferă de această condiție. Hiperhidroza poate duce la disconfort fizic sever. De exemplu, persoanele afectate de hiperhidroza axilară pot simți nevoia de a-și schimbă hainele foarte frecvent, de a evita anumite tipuri de îmbrăcăminte sau de a se abține de la diverse activități sociale pentru a evita situațiile jenante.", a mai spus medicul.

Dacă transpirația excesivă îți afectează viața socială, relațiile interpersonale sau performanța la locul de muncă din cauza mirosului sau a umidității continue, este posibil să fie nevoie de gestionarea acestei condiții.

"Un tratament eficient pentru hiperhidroza axilară este toxina botulinica. Această neurotoxina, atunci când este injectată în piele, blochează temporar activitatea nervilor care stimulează glandele sudoripare. Prin inhibarea acestor nervi, producția de transpirație este redusă semnificativ. Tratamentul cu toxina botulinica este simplu și minim invaziv, fiind o soluție accesibilă pentru mulți pacienți.", a mai precizat esteticianul.

Din fericire, pacienții pot reveni la activitățile normale imediat după procedură. Nu este necesar timp de recuperare prelungit sau să evitarea anumitor activități. Chiar dacă poate apărea o ușoară roșeață sau umflare în zona unde s-au făcut injecțiile, aceste reacții sunt de obicei minore și trec de la sine.

În afară tratamentelor medicale, există și măsuri practice pe care pacienții le pot adopta pentru a gestiona și reduce disconfortul cauzat de hiperhidroză.

Bumbacul și inul sunt alegeri ideale pentru îmbrăcăminte în cazul hiperhidrozei datorită respirabilității lor excelente, care permite circulația aerului și menține pielea mai răcoroasă. Aceste materiale au și capacitatea de a absorbi eficient transpirația, ajutând la menținerea uscăciunii pielii și prevenind iritațiile. În plus, proprietățile lor naturale antibacteriene contribuie la menținerea igienei și confortului pe termen lung.

×
x close