Când se merge cu Steaua, Sorcova, Plugușorul sau Capra. Tradiții legate de colinde și colindat

Tradiţia colindelor şi a cetelor de colindători care merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, recuzită, dansuri, urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an, este foarte veche.

Unele cete de colindători, în special cele de feciori, sunt active atât la sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, cât şi la sărbătorile şi obiceiuri de peste an. Cetele de feciori sunt bine organizate, sunt ierarhizate - au un vătaf, ajutor de vătaf, casier etc. - şi pot fi însoţite de o mască, pot purta un steag, o recuzită rituală, se arată în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002). Colindatul se încheie cu primirea darului, uneori cu un joc la care participă şi membrii familiei gazdă, potrivit Agerpres.

Colindele sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului Iisus (În drum spre Viflaim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion), se arată în volumul "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Când se merge cu Steaua și ce semnificație are

Colindele laice sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora cântă, adresându-se unor membri ai familiei sau ai comunităţii: colind de copil mic, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, colind de viteaz, de familie etc.

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua, în Ajunul Crăciunului. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt "Steaua sus răsare", "Trei păstori se întâlniră", "O, ce veste minunată", "În oraşul Viflaim". Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann.

Un alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică naşterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măşti. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Când se merge cu Sorcova, conform tradiției

În prima zi a noului an, se merge cu Pluguşorul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii.

Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele "sorcovă" vine de la cuvântul bulgar ''surov'' (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe persoanei vizate. Alături de Pluguşor, Sorcova este puternic înrădăcinată în cultura poporului nostru.

În vremuri trecute, sorcova era o mlădiţă înmugurită de măr. Aceasta se punea în apă încă din noaptea Sfântului Andrei, iar până în ziua de Sfântul Vasile înflorea. Din acest motiv în colindele româneşti se cântă despre flori de măr, florile dalbe sau despre măruţ mărgăritar, conform site-ului calendarulortodox.ro.

Plugușorul este o tradiție de Anul Nou

Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Pluguşorul a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat şi adusul boabelor în hambare.

Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Pluguşorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug, se arată în volumul "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor şi practicat de copii în dimineaţa zilei de Anul Nou, după încheierea Pluguşorului. Colindătorii, purtând traiste de gât încărcate cu seminţe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.

Obiceiul de a merge cu Pluguşorul este practicat de copii sau de adolescenţi. Mai demult, îl practicau numai bărbaţii în puterea vârstei. Izolat (în judeţele Botoşani şi Galaţi) este consemnată şi prezenţa femeilor în ceată. În general, se practică în cete mici, de 2-3 inşi. Cu ceva vreme în urmă, se ura şi în cete mai mari, care îşi alegeau un vătaf. Recitarea textului este însoţită de sunetul clopoţeilor, al buhaiului şi de pocnetul bicelor. În scenariile mai complexe ale obiceiului apar şi instrumente muzicale (fluier, cimpoi, tobă, cobză, vioară), dar şi pocnitori şi puşcoace, care amplifică atmosfera zgomotoasă în care se desfăşoară obiceiul, precizează site-ul www.crestinortodox.ro.

Unii cercetători leagă obiceiul de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat şi obiceiul. Ca răsplată, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cârnaţi. În unele locuri se mai practică Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Muntenia şi Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de buhai.

În ce zone se merge cu Capra de Anul Nou 

Umblatul cu capra este un obicei ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta - cerb în Hunedoara, capra sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită brezaia.

Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.

Ce primesc colindătorii, în mod tradițional

Colindele din Ajunul Crăciunului sunt binecunoscute. Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând "Bună dimineaţa la Moş Ajun!". Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând "Noi umblăm să colindăm". În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare.

După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toţi membrii familiei. Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belşugului.

În Transilvania, în dimineaţa de Ajun, copiii se adună într-un capăt de sat şi pornesc în alai. Alt grup porneşte din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiţi în casă băieţii, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte şi le oferă un coş cu mere. Femeile oferă un fel de colăcei numiţi colindeţi.

Feciorii colindă după ce termină de colindat copiii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. Îşi aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai înveţe colinde. În frunte merge vătaful mare, el fiind cel care ţine evidenţa câştigurilor şi conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuieşte pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.