Primăria Ploieşti şi Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti sunt din nou parteneri în cadrul unei campanii speciale de donare de sânge "Blood Network" iniţiată de organizatorii festivalului UNTOLD.
Campania are loc la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti, în perioada 13-14 noiembrie, în intervalul orar 8:00-14:00.
Persoanele care îndeplinesc toate condiţiile de donare şi participare la campanie vor primi din partea organizatorului UNTOLD SRL un bilet gratuit de participare la festivalul cu acelaşi nume, ediţia 2022, pentru prima zi de desfăşurare a festivalului, precum şi un tichet valoric, în cuantum de 100 lei, din partea Asociaţiei Untold, pe care îl pot utiliza pentru efectuarea de cumpărături într-un anumit lanţ de magazine.
"Prin intermediul acestei acţiuni se doreşte încurajarea donării de sânge, un dar nepreţuit care salvează semeni. Campania Blood Network se desfăşoară, anual, în mai multe oraşe din ţară. Municipiul Ploieşti este oraşul în care au donat sânge cei mai mulţi oameni, în cadrul ediţiei care s-a desfăşurat în vara acestui an", se mai arată în comunicat.