Antena 3 CNN Life Are 70 de ani, dar arată ca la 30. Care este rețeta secretă a modelului Karyn Calabrese

Are 70 de ani, dar arată ca la 30. Care este rețeta secretă a modelului Karyn Calabrese

1 minut de citit Publicat la 22:16 08 Mai 2017 Modificat la 22:16 08 Mai 2017
o_1bfkncur313l31rvf19bdan016lg8.jpg
Foto: Karyn Calabrese/Facebook

Deși are 70 de ani, lui Karyn Calabrese nu îi dai nici jumătate din vârsta ei. Femeia a dezvăluit modul prin care a reuşit să oprească timpul în loc. 
Suprinzător este faptul că sportul nu este cel care a ajutat-o să arate așa, ci un meniu secret.

Potrivit One.ro, ea susţine că metoda prin care s-a menţinut e alimentaţia raw vegană. 

Dieta raw vegană presupune consumul alimentelor de origine vegetală în stare crudă, proaspete. Persoanele care adoptă această dietă devin vegetariene, însă nu trebuie să consume legumele și fructele preparate termic (fierte, coapte, prăjite, sotate, făcute la cuptorul cu microunde) . Singurele metode gastrotehnice permise sunt: umezirea, extragerea sucurilor, germinarea, uscarea și deshidratarea sau macinarea.

”Iată secretul meu: îmi curăţ şi detoxifiez organismul de cel puţin patru ori pe an, de obicei la fiecare schimbare de anotimp. Cei care mă cunosc ştiu faptul că dieta mea presupune alimentaţie 99% raw vegană, fără fast-food. Am un regim alimentar centrat pe fresh-uri, legume, fructe, nuci şi seminţe. Cam ăsta e tot secretul meu. Ceea ce am învăţat în ultimii 45 de ani, din proprie experienţă, este faptul că mâncarea este foarte importantă, fiind temelia felului în care arată corpul nostru”, a declarat Karyn Calabrese pe site-ul său.

×
x close