Antena 3 CNN Life I s-a mai dat un an de trăit dar s-a vindecat după 40 de zile de post: Actrița Anca Sigartău primise un diagnostic crunt

I s-a mai dat un an de trăit dar s-a vindecat după 40 de zile de post: Actrița Anca Sigartău primise un diagnostic crunt

Mia Lungu, Mirela Voicu
1 minut de citit Publicat la 16:20 24 Apr 2021 Modificat la 16:20 24 Apr 2021
o_1f420geb211li1n8t4v8igo11keb.jpg
Sursa foto: Antena 3

Nu i-a cerut lui Dumnezeu să o vindece. A postit că să îi fie trecerea mai ușoară. Dar Dumnezeu a avut un plan cu ea: să o facă un om obișnuit. Actri'a a povestit pentru Antena 3 cum a reuși să se facă bine.

"E importantă experiența personală. Până la urmă eu am povestit despre această întâmplare. În momentul în care am primit un diagnostic care… Nici nu am știut prima oară despre acest diagnostic. Prietena mea știa că eu nu fac tratamentul și ea a zis că trebuie să îl fac, pentru că lucrurile sunt foarte grave. Și așa am aflat eu, nu am aflat direct de la medic, nu mi s-a spus direct." spune Anca Sigartău.

"După aceea am ajuns în spital și am făcut acel tratament. Și în momentul în care am cerut să plec din spital medicul mi-a spus că nu mă lasă să plec. Că este o tumoră care se dezvoltă și a crescut opt centimetri pe citostatice și nu este normal. Am spus cu toate astea că vreau să mă duc acasă.", își amintește aceasta.

"Eu știam că mor, nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc mai mult"

"În momentul respectiv nu mi-a spus nimeni. Am știut despre acest post că începe pe 15 noiembrie, Postul Crăciunului. Știam de la bunica mea că așa începe postul. Așa am știut eu că vreau să mă duc să țin post, nu am spus la nimeni. Nu a fost un regim alimentar. Am ținut și eu cum am putut. 

Eu știam că mor, nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc mai mult. Știam că nu mai am foarte mult. Știam că sunt lucruri, răul ăla pe care nu îl vrei și îl faci.

Pe 20 decembrie când am fost la control doctorul a spus “unde este tumoră? ce ai făcut?”. Nu mai există o tumoră. A fost întradevăr o minune.", a mai povestit artista. 

×
TOP articole
x close