Delaney, o fetiță de 10 ani din SUA a plecat la școală, ca în fiecare zi, însă, nu s-a mai întors niciodată acasă. Copila s-a prăbușit pe trotuar și a murit brusc. A fost găsită de prietena ei cea mai bună, căzută pe o alee.
După ce a fost transportată la spital, medicii au descoperit că Delaney suferea de o boală gravă de inimă, nedetectată la timp, scrie unica.ro.
Tatăl ei a acuzat cadrele medicale că au pus un diagnostic preliminar, astfel că a urmat o examinare profundă a inimii copilei. În tot acest timp, părinții i-au pregătit funeraliile.
Însă, un gest făcut de Delaney cu numai câteva luni înainte de a muri a reușit să le aducă un strop de consolare părinților săi.
Era 18 iunie când, Delaney și prietena sa, Abigail, au scris un bilețel pe care l-au pus într-o sticlă, apoi au aruncat sticla în ocean. Și-au imaginat că bilețelul lor va ajunge într-un loc îndepărtat, însă, mesajul a ajuns la părinții săi.
Bilețelul, care conținea și un număr de telefon, a fost găsit de alte două copile și returnat mamei lui Delaney.