Nicu Sârghea, toboșar şi membru fondator al trupei Vunk, a murit la vârsta de 48 de ani. Anunţul a fost făcut de trupa de muzică pe reţelele sociale. Tragedia vine la câteva ore după ce formația anunţase lansarea unei noi piese.
„Nu există cuvinte suficiente pentru a descrie ce simțim acum. Astăzi, lumea noastră a devenit mai tăcută. Nicu, toboșarul nostru, prietenul nostru, membru fondator VUNK, ne-a părăsit.
Îi vom simți mereu ritmul în fiecare cântec și îi vom purta amintirea în suflete.
Suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au cunoscut și iubit. Nicu Sarghea", a scris trupa Vunk, pe Facebook.
Din primele informaţii artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință, decesul având loc, cel mai probabil, în urma unui accident vascular cerebral
Nicu Sârghea, a murit cu puțin timp înainte de a anunța lansarea unei noi piese – „Te-am sunat din greșeală”.
„Nu știm cum stați cu planurile de Revelion, dar știm exact ce facem mâine! Fiți cu ochii pe Vunk, pentru că lansăm varianta cvartet a piesei Te-am sunat din greșeală”! … și nu e nimic accidental în ceea ce urmează!”, spunea Vunk, pe Facebook, în urmă cu câteva ore.