Antena 3 CNN Life A murit iubitul actriței Sandra Bullock! Bryan Randall suferea, de trei ani, de o boală gravă care afectează creierul

A murit iubitul actriței Sandra Bullock! Bryan Randall suferea, de trei ani, de o boală gravă care afectează creierul

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 09:21 08 Aug 2023 Modificat la 09:36 08 Aug 2023
sandra bullock bryan randall
A murit iubitul actriței Sandra Bullock! Bryan Randall suferea, de trei ani, de o boală gravă care afectează creierul Sursa foto: Profimedia Images

"Cu mare tristețe anunțăm că Bryan Randall s-a stins în pace pe 5 august, după o luptă de trei ani cu scleroza laterală amiotrofică. Bryan a ales să păstreze secretă lupta sa cu boala și am făcut tot ce am putut pentru a-i respecta cererea", a afirmat familia lui, pentru People.

"Suntem extrem de recunoscători medicilor neobosiţi şi asistentelor extraordinare care au devenit colegele noastre de cameră, sacrificându-şi adesea propriile familii pentru a fi alături de a noastră", a mai spus familia lui Randall. 

Bryan Randall era un fotograf profesionist și a cunoscut-o pe Sandra Bullock în 2015, la ziua de naştere a fiului ei, Louis. Din acel moment, cei doi au început o relație.

Bullock a participat la nunta lui Jennifer Aniston și Justin Theroux împreună cu partenerul său, oficializând astfel relația lor. 

În 2021, vorbind despre povestea lor de dragoste, actrița a declarat: "Am găsit dragostea vieții mele. Împărtășim doi copii minunați, trei cu fiica lui, iar el este cel mai bun lucru din lume”. 

Bullock vorbea cu mândrie despre partenerul ei: "El este exemplul pe care vreau să îl aibă copiii mei. Am un partener care este cu adevărat creștin și sunt două moduri foarte diferite de a aborda lumea. Nu sunt întotdeauna de acord cu el și el nu este întotdeauna de acord cu mine, dar este un exemplu chiar și atunci când nu suntem de acord”.

Ce este scleroza laterală amiotrofică (SLA)

Scleroza laterală amiotrofică (SLA) este o boală nueordegenerativă progresivă care implică afectarea atât a neuronului motor central cât şi a celui periferic.

Aceasta afectează celulele nervoase din creier și măduva spinării, provocând pierderea controlului muscular. Scleroză laterală amiotrofica a fost numită și boală Lou Gehrig, după un celebru jucător de baseball care a murit din cauza acestei afecțiuni. 

SLA este o boală progresivă, invalidantă, fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghițitul și alte funcții fundamentale devin mai dificile cu timpul. Aceste afecțiuni pot cauza diferite lezări, boli și alte complicații. 

Unu până la doi oameni din 100.000, dezvoltă SLA în fiecare an. Bărbații sunt afectați puțin mai des decât femeile. Cu toate că poate debuta la orice vârstă, este mai frecvența la vârstă mijlocie și la vârstnici.

Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute. Circa 5-10% din oamenii cu SLA prezintă o formă moștenită a bolii.

Scleroza laterală amiotrofica nu este contagioasă.

×
x close