
Lorna, o tânără de 26 de ani din Marea Britanie, a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu doi ani. Femeia nu avea dureri sau stări de rău, ci singurul semn care ridica întrebări era o umflătură la nivelul gâtului.
Tânăra a observat umflătura după ce și-a făcut un selfie. Dar pentru că slăbise considerabil, Lorna credea că acea umflătură este normală. Când a realizat că nu trece nici după câteva luni, a mers la doctor și a aflat că are cancer tiroidian.
După ce a primit vestea, femeia a fost șocată pentru că nu avea alte simptome. Se simțea bine și nu ar fi crezut vreodată că suferă de o boală grea.
„Nu credeam că așa arată cancerul. În momentul în care le spui oamenilor, fac fața aceea specifică unui om care a aflat că ai cancer. Nu mă simțeam bolnavă”, a mărturisit Lorna.
Lorna se simte bine acum şi vrea ca toate femeile să știe care este simptomul pe care l-ar putea ignora.