Antena 3 CNN Life A fost găsit hormonul care combate stresul

A fost găsit hormonul care combate stresul

1 minut de citit Publicat la 08:56 25 Dec 2017 Modificat la 08:56 25 Dec 2017
o_1c267atmo1ig1kifiij1m5m2kk8.jpg
Foto: Pixabay.com

Specialiştii au descoperit că un hormon care se dezvoltă în timpul pubertăţii ce poate combate stresul și poate activa în creier pofta de sex. Hormonul, ce poartă numele de kisspeptin, declanşează senzaţia de excitare.

Oamenii de ştiinţă cred că o injecţie de kisspeptin poate activa în creier acele substanţe care apar, în general, atunci când ne îndrăgostim. Ei cred că pilule care vor avea la bază acest hormon ar putea fi folosite în tratarea anumitor probleme sexuale, care se declanşează, de obicei, pe fond psihic. Ba mai mult, ar putea chiar reaprinde scânteia în cuplu. Majoritatea tratamentelor pentru infertilitate au fost concentrate pe factorii biologici ce impiedică un cuplu să aibă copii, informează descoperă.ro.

Desigur, aceştia deţin un rol important în reproducere, dar, de asemenea, creierul şi procesele emoţionale sunt esenţiale în acest proces.

Kisspeptin stimulează eliberarea hormonilor  de reproducere în interiorul corpului şi declanşează pubertatea. În cadrul acestui studiu, 29 de bărbaţi tineri au fost injectaţi cu hormonul respectiv, după care li s-a dat să privească o serie de poze cu cupluri aflate în ipostaze romantice, dar şi fotografii în care nu apăreau oameni. Testarea RMN la care au fost supuşi a arătat o creştere a activităţii sexuale în regiunea creierului.
 
Oamenii de ştiinţă cred că kisspeptinul creşte dorinţa sexuală. ''Studiul nostru arată că kisspeptinul stimulează activitatea sexuală a creierului, dar contribuie şi la combaterea stresului’’, a spus Dr. Alexander Comninos, care a contribuit la cercetări.

×
Etichete: stres combatere
x close