O cititoare a ziarului ''Libertatea'' povestește o întâmplare terifiantă care avea să dea un curs nou vieții sale. Totul a început după ce a făcut autostopul și s-a trezit prinsă într-o situație fără ieșire alături de șoferul de care s-a temut că i-ar putea face ceva rău.
''Lucica era colega mea de la fabrica de mobilă din oraș. Locuiam în aceeași comună, în sate vecine. întâmplarea aceasta se petrecea prin anul 2012. Ca să putem să lucrăm, trebuia să facem naveta. La schimbul unu ne descurcam binișor, pentru că aveam multe mijloace de transport care făceau legătura cu orașul, dar la schimbul doi ne era greu să ne întoarcem acasă. Dacă pierdeam ultimul maxi-taxi, de la ora 22, eram nevoite să facem autostopul.
După ce am terminat de lăcuit scaunul cu pricina, mi-am dat seama că nu terminasem retușul la o masă. Am întârziat cam 10 minute, suficient ca să ne trezim singure în stație.
— ți-am zis eu că pierdem maxi-taxi! Nu puteai să lași pentru luni scaunul ăla?
— Nu, pentru că șefa vrea să îl dea mâine la export.
— Hai să facem cu mâna, poate oprește vreo mașină!
— Numai să ne vadă. E întuneric beznă!
— Te pomenești că ți-e frică de întuneric?
— De întuneric nu, dar de șoferul cu care o să rămân după ce cobori tu, da.
Lucica era prima care cobora. Din satul ei mai aveam de mers cam 5 kilometri până în satul meu, pe un drum pustiu, între o pădure și un câmp. Am tot gesticulat pe șosea vreo 30 de minute. Niciun șofer nu părea să ne observe. într-un final, s-a milostivit șoferul unui camion să oprească.
— Unde mergeți, doamnelor?
I-am indicat direcția domnului cu mustață lată și neagră. Acesta ne-a făcut semn să urcăm. Drumul a fost lin până în centru, unde colega mea a coborât. în câteva minute ar fi trebuit să mă pregătesc și eu să cobor, numai că drumul meu s-a prelungit împotriva voinței mele și chiar a șoferu-lui, pe care am aflat că îl chema Nicu.''
Continuarea, pe libertatea.ro.
