Ion Besoiu - "Regret imens decesul lui Liviu Ciulei. Era o figură renascentistă, un artist desăvârşit, un creator de şcoală şi de actori. Era un mare om de cultură, creator de teatru şi film, scenograf, un conducător de trupă extraordinar şi un coleg nemaipomenit", a declarat actorul citat de Mediafax.
Irina Margareta Nistor - "Fireşte că îmi pare nespus de rău. Deşi e creatorul a doar trei filme, cred că ne-a dăruit cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor - „Pădurea spânzuraţilor” (...) "Cred că e şi un model de comportament. A fost mereu modest, deşi era atât de mare. Era mereu interesat de ceea ce se întâmplă şi îi plăcea să aibă o mirare când cineva îi spunea cât de impresionat a fost de arta lui".
Victor Rebengiuc - "Îi datorez foarte mult. Am învăţat enorm de multe lucruri de la el. (...) Cu regret spun că va trece multă vreme până se va mai naşte o asemenea impresionantă personalitate artistică de calibrul lui Liviu Ciulei"
Mircea Albulescu - "Liviu Ciulei reprezintă într-un fel începuturile mele teatrale. (...) Îi păstrez o amintire teribilă, a felului cum lucra cu noi, cu fiecare, cum dădea indicaţii, cum a ştiut să deschidă o poartă acolo unde credeam că e un perete.