Prin vocea secretarului Apărării, Lloyd Austin (foto, dreapta), SUA și-au reînnoit angajamentul de a fi alături de Ucraina "cât timp este nevoie".
Noul pachet de ajutor, despre care CNN a relatat încă de joi, include muniție pentru lansatoare de rachete HIMARS, alte tipuri de muniție de artilerie, drone și echipamente anti-drone.
CNN amintește, în context, că Rusia folosește drone din Iran pentru a lovi infrastructura civilă ucraineană, fiind vizate în special centralele electrice.
Spre deosebire de alte pachete anterioare, care au fost constituite direct din rezervele existente în arsenalul SUA, noul ajutor pentru Ucraina intră sub incidența Inițiativei pentru Asistență de Securitate, care contractează producătorii din industria de armament.
Citește și: Cum a supraviețuit Ucraina unui uriaș scandal de corupție, în plin război
Noul pachet nu va sosi în Ucraina foarte repede, notează CNN, adăugând că acesta face parte din angajamentul american pe termen lung de a furniza Kievului arme și echipamente non-letale.
În contextul marcării unui an de război, secretarul american al Apărării a numit invazia rusă drept "cel mai iminent pericol la adresa securității europene de la Al Doilea Război Mondial".
Austin a recunoscut provocările cu care se confruntă Ucraina pe fondul frecventelor bombardamente rusești, dar s-a angajat că SUA și coaliția aliaților va continua să livreze Kievului armele și echipamentele necesare pentru război.
"S-ar putea să ne aștepte vremuri dificile, dar haideți să rămânem lucizi în ceea ce privește miza din Ucraina. Să rămânem uniți în obiective și fapte și fermi în angajamentul nostru de a ne asigura că lumea regulilor și a drepturilor nu este înlocuită de o lume a tiraniei și a tulburărilor", a declarat, vineri, Austin.
Zelenski spune că Ucraina poate pune capăt războiului în acest an
Ucraina poate pune capăt invaziei ruse în acest an, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video adresat unui eveniment desfășurat la Berlin cu ocazia comemorării unui an de război.
Ucraina are puterea de a învinge "în unitate, cu hotărâre și fermitate", a continuat Zelenski.
El a mulțumit Germaniei și celorlalți aliați pentru sprijinul acordat țării sale și a estimat că nicio altă națiune nu va îndrăzni să atace o altă națiune atunci când știe că lumea liberă îi va sări în ajutor țării atacate.
"Nimeni nu va mai ataca libertatea dacă știe că lumea liberă este suficient de hotărâtă să apere libertate. Nimeni nu va mai repeta momentul 24 februarie de anul trecut dacă știe că niciun ocupant nu va mai rămâne pe întregul teritoriu al Ucrainei", a spus Volodimir Zelenski.