Antena 3 CNN International News Volodimir Zelenski face lumină în privința unei discuții față în față cu Vladimir Putin

Volodimir Zelenski face lumină în privința unei discuții față în față cu Vladimir Putin

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 09:24 09 Mar 2023 Modificat la 10:14 09 Mar 2023

El a spus că "nu concepe" în prezent o situație în care s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin.

Conform traducerii în engleză a dialogului, publicată de CNN, Zelenski a folosit pluralul ("We") când a explicat motivele care fac imposibil un dialog față în față cu președintele rus.

Președintele ucrainean a insistat că Putin "nu se ține de cuvânt".

"Nu avem nicio încredere în el. Rusia trebuie să părăsească teritoriul nostru. După aceea, vom fi bucuroși să ne raliem instrumentelor diplomatice. Pentru a face acest lucru, putem găsi orice format cu partenerii noștri, imediat după aceea", a precizat Zelenski.

Citește și: Zelenski la Davos: "Nici măcar nu știu dacă Putin e viu sau dacă el ia deciziile!"

Președintele ucrainean a vorbit, de asemenea, cu realizatorul CNN despre modul în care el și familia sa fac față războiului, intrat în cel de-al doilea an.

"Fiica mea s-a înscris la universitate iar fiul meu merge la școală în Ucraina. Amândoi sunt în Ucraina. Sunt la fel ca alți copii ucraineni. Trăim în sunetul sirenelor. Ne dorim victoria. Nu vrem să ne obișnuim cu războiul, dar ne-am obișnuit cu provocările. Toată lumea vrea un singur lucru - să se termine războiul", a spus Zelenski.

Volodimir Zelenski: "Problema avioanelor de luptă este dificilă"

În interviul acordat lui Wolf Blitzer, președintele ucrainean s-a referit și la reticențele SUA de a livra Kievului avioane de luptă.

El și-a arătat, pe de altă parte, recunoștința pentru vizita președintelui american Joe Biden la Kiev, luna trecută.

"Este un semnal important pentru întreaga lume că SUA ne sprijină. Și eu apreciez că Statele Unite cred că vom învinge", a estimat Volodimir Zelenski. 

"Problema avioanelor de luptă este dificilă. Așteptăm ca această decizie să fie luată", a adăugat el.

"Avem cu adevărat nevoie (de avioane) și chiar facem apel la președinte ca ei (americanii) să poată începe să antreneze piloții ucraineni, iar președintele Biden mi-a spus că se va lucra la asta... Cred că Statele Unite ne vor da posibilitatea de a ne apăra cerul", a mai spus Zelenski, apreciind că furnizarea de avioane occidentale este esențială pentru succesul Ucrainei în conflictul militar.

SUA evaluează în cât timp ar putea învăța ucrainenii să zboare pe F-16

În prezent, responsabilii din SUA lucrează cu piloți ucraineni aflați în Statele Unite pentru a determina cât timp ar dura pregătirea lor pentru a pilota avioane de luptă americane, inclusiv F-16, menționează CNN, care citează mai multe surse la curent cu această chestiune.

Astfel, doi piloți ucraineni se află în prezent la o bază militară din SUA, unde le sunt testate abilitățile în simulatoare de zbor.

Un oficial militar american a spus că "nu există noutăți de furnizat în ceea ce privește avioanele F-16 pentru Ucraina" și nu există planuri imediate de a crește numărul de piloți ucraineni în SUA.

×
x close