Antena 3 CNN International News Interdicție de circulație la Kiev, până luni dimineață. Oamenii au voie să meargă în adăposturi într-un singur caz

Interdicție de circulație la Kiev, până luni dimineață. Oamenii au voie să meargă în adăposturi într-un singur caz

Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a anunțat o nouă interdicție de circulație în capitala Ucrainei.

Kiev
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    26 Mar 2022   •   13:13

Într-o postare pe Telegram, Kilciko a precizat că interdicția va intra în vigoare sâmbătă, la ora 20:00 și durează până luni, la 7 dimineața.

"Conform deciziei comandamentului militar, interdicția de circulație în Kiev și în regiune va fi din nou instituită", a spus primarul.

El a explicat că numai vehiculele cu permise speciale pot circula în timpul aplicării acestei interdicții și că locuitorii orașului se pot deplasa spre adăposturi numai când sună alarmele.

Transportul public, magazinele, farmaciile și benzinăriile nu vor funcționa în acest interval, a mai spus primarul Kievului.

În ultimele săptămâni, autoritățile din capitala ucraineană au instituit astfel de interdicții limitate în timp, despre care au spus că sunt importante pentru contracararea acțiunilor subversive ale rușilor.

Foto: complex comercial din capitala ucraineană, distrus de bombardamentele armatei ruse

×
Citește mai multe din International News
» Vezi toate știrile din International News
Cele mai noi știri
Parteneri
x close