Antena 3 CNN International News Pfizer: vaccinul are o eficiență de 90,7 % la cazurile simptomatice ale copiilor între 5-11 ani

Pfizer: vaccinul are o eficiență de 90,7 % la cazurile simptomatice ale copiilor între 5-11 ani

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 18:12 22 Oct 2021 Modificat la 22:07 22 Oct 2021
vaccin COVID-19
Pfizer: vaccinul are o eficiență de 90,7 % la cazurile simtomatice ale copiilor între 5-11 ani Sursa foto: Hepta.ro

Pfizer susține că vaccinul său este sigur și eficient în proporție de 90,7% împotriva cazurilor simptomatice de COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. Informațiile au fost publicate într-un document ce urmează să fie prezentat într-o întâlnire cu reprezentanții Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA.

La studiu au participat 2.000 de copii. Din grupul celor care au primit serul anti-COVID, au existat doar trei cazuri de infectare. În schimb, în rândul minorilor care au primit un placebo au exitat 16 infectări. Copiii care au fost vaccinați au fost de două ori mai mulți decât ceilalți.

Pfizer / BioNTech urmărește obținerea autorizării de urgență a FDA pentru administrarea unei formule de fouă doze doze de 10 micrograme pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Cele două doze vor fi administrate la trei săptămâni distanță.

Luna trecută, Pfizer a publicat rezultatele unui studiu de fază 2/3, care a arătat că vaccinul său împotriva Covid-19 este sigur și a generat un răspuns ”robust” de anticorpi la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. Studiul a inclus 2.268 de participanți cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.

Răspunsul imun al participanților a fost măsurat examinând nivelurile de anticorpi neutralizanți din sângele lor și comparând aceste niveluri cu un grup de control, al unor persoane cu vârste de la 16 la 25 de ani, cărora li s-a administrat un regim de două doze de 30 micrograme.

Pfizer a transmis că nivelurile de protecție ale celor două grupuri au fost comparabile, chiar dacă subiecții cu vârste mai înaintate au primit doze mărite. Acest lucru demonstează un „răspuns imun puternic la această categorie de copii, la o lună după a doua doză”.

Comitetul consultativ pentru vaccinuri și produse biologice conexe al Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA este programat să se întrunească pe 26 octombrie, pentru a discuta autorizarea vaccinului pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Dacă primește acordul FDA, acesta ar fi primul vaccin COVID-19 pentru copiii din această categorie de vârstă.

×
x close