"În ultimii zeci de ani, ne-am exprimat frecvent îngrijorarea și am cerut partenerilor noștri să renunțe la astfel de acțiuni însă, cu toate acestea, infrastructura NATO s-a deplasat tot mai aproape de granițele noastre iar în prezent observăm sisteme antirachetă în Polonia și România.
Avem toate motivele să credem că aceste lucruri se vor petrece și în Ucraina dacă aceasta este primită în NATO (...) Să asistăm neputincioși la ce se întâmplă n-ar fi altceva decât o neglijență criminală din partea noastră", a declarat președintele Putin, după discuția de marți cu omologul american Joe Biden.
El consideră "inadmisibilă" o eventuală aderare a Ucrainei la NATO
După discuția cu Biden, Putin continuă să ceară garanții că Alianța Nord-Atlantică nu se va extinde spre est. El susține că Rusia are o politică externă "pacifistă" dar invocă dreptul ca țara sa să își protejeze securitatea.
Când aud de pacifismul lui Putin, pe ucraineni îi cuprinde dorința de a se înarma
Ucrainenii n-au dubii în privința pacifismului declarat de președintele rus. Ei cred că Vladimir Putin se gândește "foarte serios" la un atac militar asupra Ucrainei.
"Opțiunea militară este, cu siguranță, luată în calcul de președintele Putin. O ia foarte serios în calcul. Dar noi avem toate posibilitățile să-i deturnăm planurile. Se poartă consultări intense chiar acum între Kiev, Washington, Londra, Bruxelles, Paris şi Berlin pentru a pune la punct un plan extins de descurajare care-l va face pe președintele Putin să se gândească de două ori înainte să recurgă la opțiunea militară", spune ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba.
Cu sau fără plan de descurajare, ucrainenii ar face bine să se înarmeze, crede fostul președinte de la Kiev, Petro Poroșenko.
"Cred că este absolut necesar să beneficiem de arme şi de sisteme moderne care să-l descurajeze pe Putin în atacarea Ucrainei. Cu siguranța, avem nevoie de rachete antiaeriene, sisteme radio de ultimă generație, sisteme de comunicații secrete, drone de atac şi de multe alte lucruri, pentru ca decizia nebună a lui Putin (de invazie, n.r.) să aibă un preț mare", crede fostul președinte ucrainean.
Imagini din satelit arată că Rusia a mobilizat un număr mare de forțe în puncte strategice de la granița cu Ucraina.
Presa americană relatează că agenția americană de spionaj, CIA, a obținut informații că Rusia ar putea trimite 175.000 de soldați să invadeze teritoriul ucrainean chiar la începutul anului viitor.
SUA nu intervin militar în apărarea Ucrainei
În acest context exploziv, SUA nu vor interveni militar în favoarea Ucrainei, pentru că nu este țară NATO și nu se află sub "umbrela de securitate" a Alianței Nord-Atlantice, a confirmat, miercuri, președintele SUA, Joe Biden.
El a amenințat, în schimb, cu sancțiuni economice fără precedent, însă Rusia a suportat, până în prezent, acest tip de măsuri instituite de Occident de la anexarea Peninsulei Crimeea în 2014.
Dacă de trupe combatante nu poate fi vorba, americanii le trimit, totuși, ucrainenilor o anumită cantitate de armament.
O ultimă tranșă din livrările americane de echipament militar în Ucraina va ajunge în țară săptămâna aceasta.
SUA trimit rachete anti-tanc în Ucraina
Confirmarea a venit miercuri de la purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Livrarea va include arme de foc și muniție și face parte din "pachetul de asistență pentru securitate" în valoare de 60 de milioane de dolari.
Președintele american Joe Biden a aprobat pachetul de asistență în data de 1 septembrie, odată cu vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă.
Pachetul include componente cu capacitate letală, precum rachete antitanc Javelin, dar și elemente neletale și este menit să susțină capacitatea de apărare a Ucrainei mai ales în fața trupelor rusești masate în număr tot mai mare la granița dintre cele două țări.
SUA privesc mișcările de trupe cu îngrijorare, iar oficialii americani mențin legătura cu aliații NATO și omologii lor europeni pentru a pregăti un răspuns coordonat, în eventualitatea în care președintele rus Vladimir Putin va decide să invadeze Ucraina.
De la începutul conflictului din Ucraina, SUA au livrat Kievului arme și alte ajutoare în valoare de 2,5 miliarde de dolari.
Doar în 2021, Statele Unite au furnizat asistență în sprijinul securității Ucrainei în valoare de 450 de milioane de dolari, cu tot cu livrarea de săptămâna aceasta.
Foto: Avioane Suhoi Su-25 în timpul unor exerciții militare coordonate de Rusia, octombrie 2021