Antena 3 CNN International News Trupele ucrainene au intrat vineri în orașul Herson, de unde rușii și-au încheiat retragerea cu câteva ore înainte

Trupele ucrainene au intrat vineri în orașul Herson, de unde rușii și-au încheiat retragerea cu câteva ore înainte

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 14:09 11 Noi 2022 Modificat la 15:24 11 Noi 2022
Herson 2
Sursa foto: Twitter @Nexta_tv

Imaginile îi înfățișează pe militarii ucraineni în mijlocul localnicilor, în cartierul Șumenski din Herson.

Locuitorii s-au adunat, de asemenea, în piața centrală, purtând steaguri ucrainene.

Ulterior, acolo au ajuns și soldații, aclamați de populația civilă.

Este de așteptat ca avansul militarilor Kievului în oraș să se desfășoare cu precauție, din cauza suspiciunilor că rușii ar fi putut lăsa în urmă numeroase capcane explozive.

Herson, capitala regiunii omonime, s-a aflat sub ocupație rusă din martie.

Vineri dimineață, Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat încheierea retragerii trupelor ruse din oraș și din regiune, pe poziții aflate pe malul stâng al Niprului.

Odată cu retragerea rușilor, a apărut informația că podul Antonovsky, principala cale rutieră peste Nipru, s-a prăbușit, cel puțin două secțiuni mari ale construcției fiind distruse.

Cel mai probabil, podul a fost distrus de ruși pentru a bloca sau încetini avansul forțelor ucrainene.

Foto: locuitori din Herson, în centrul orașului, cu steaguri ucrainene, vineri, 11 noiembrie 2022

×
Etichete: Herson Antonovsky
x close