Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, suspect de furt, s-a împotrivit arestării când a fost abordat de polițiști în apartamentul său din orașul Guang'an, provincia Sichuan.
Tentativa ratată de arest a avut loc marți dimineață.
Având asupra sa un dispozitiv care semăna cu o telecomandă, bărbatul a scos afară patru obiecte care păreau să fie bombe artizanale, ipoteză susținută de experții poliției.
El a pretins că are alte zeci de kilograme de explozibili în locuință, aflată într-o zonă comercială, dens populată.
Poliția a evacuat clădirea și magazinele din apropiere și a închis zona.
După negocieri care au durat 16 ore, suspectul a fost ucis de trăgătorii poliției "după numeroase avertismente și pentru a împiedica provocarea unui incident major", după cum au precizat autoritățile într-o declarație.
Explozibilii, mai ușor de găsit în China decât armele de foc
După eliminarea suspectului, ofițerii au găsit șapte bombe artizanale în locuința acestuia.
Deși armele de foc sunt sub control strict în China, fiind inaccesibile pentru majoritatea populației, explozibilii și materialele necesare pentru a confecționa bombe artizanale sunt mai ușor de găsit, întrucât sunt folosite pe larg în industria minieră și în cea a materialelor pirotehnice.
În martie, un bărbat de 59 de ani s-a aruncat în aer într-o clădire oficială, ucigând alte patru persoane, într-o localitate din provincia Guangdong.
Poliția nu a comunicat motivul atacului dar presa locală a scris că locuitorii din zonă urmau să fie strămutați din cauza unui proiect industrial.
Disputele legate de pământ, demolarea locuințelor și compensațiile acordate celor strămutați comune între rezidenți și autoritățile chineze, adaugă sursa citată.
12 tone de explozibili, confiscate de la populație, în 2021
În 2015, cel puțin șapte oameni au fost uciși și alți 51, răniți după explozia a 17 scrisori-capcană în Liuzhou, provincia Guangxi.
Presa de stat a scris la momentul respectiv că suspectul a plătit curieri pentru a trimite bombele în oraș.
În ultimii ani, autoritățile chineze au lansat o campanie împotriva deținerii ilegale de arme și explozibili.
Potrivit unui anunț făcut în luna mai de Ministerul chinez al Siguranței Publice, anul acesta poliția a confiscat 19.000 de arme și 12 tone de materiale explozive.